Școlile din România se confruntă cu o problemă alarmantă: creșterea consumului de droguri în rândul minorilor. Situația devine tot mai gravă de la an la an, iar cei afectați sunt adolescenții care sunt expuși tot mai devreme la lumea drogurilor. Se pare că statul român are dificultăți serioase când vine vorba de a adopta măsuri ferme pentru protejarea copiilor și a contracara traficul și consumul de droguri în școli. Ce măsuri trebuie luate pentru ca viața tinerilor să fie protejată? Întrebare la care, încă, nu există un răspuns clar. 

De mai multe zile se discută despre testarea obligatorie a elevilor din învățământul preuniversitar pentru a fi depistați consumatorii de droguri și cei care consumă ocazional. Cum de fiecare dată societatea se împarte, o mare majoritate a părinților ar fi de acord cu testarea consumului de droguri în școli. 

Cu toate acestea, aici se ivește o problemă: chiar dacă rezultatele testării elevilor este confidențială, cei depistați pozitiv se află în scurt timp. „Vorba se duce”, iar imaginea de elev drogat va dăinui asupra lui mult timp. Să nu uităm că acel elev va fi supus unui bullying agresiv, fiind izolat, iar șansele să-și găsească „alinarea” în droguri este foarte ridicată. 

Mai mult, testarea elevilor zilnic antidrog va costa mulți bani, iar pe lângă asta, chiar dacă azi, de exemplu, elevul este testat și trece testul consumului de droguri, la scurt timp el poate să începe să consume. 

Statul român se „scarpină” în cot de ani de zile

Măsurile punctuale pe care statul român ar fi trebui să le ia se lasă așteptate, chiar dacă au existat așa-zisele planuri naționale și strategii care, pe hârtie au arătat perfecte, dar puse în aplicare nu au adus rezultatul așteptat. În aceeași categorie se află și marele proiect de țară și de suflet al lui Iohannis, „România Educată”, care poate fi trecut pe lista rușinii și a nepăsării. 

Gazeta de Cluj a luat legătura cu Oana Murariu, deputat clujean USR, pentru a afla punctul de vedere în ceea ce privește prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor. 

Oana Murariu: Prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor ar trebui să se facă printr-un efort comun al părinților, al școlilor și al statului

Oana Murariu a precizat că prevenția înseamnă în primul rând educație care devine cunoaștere, iar tinerii care ajung să fie conștienți de riscurile pe care consumul de droguri le presupune nu vor fi puși în situația să aleagă acest drum întunecat. 

Iar aici părinții, școala și statul, prin instituțiile abilitate și oamenii care lucrează în acestea, trebuie fiecare să aibă un cuvânt de spus și să facă o diferență în bine. Dezbaterea reală a acestui subiect, transparentă, deschisă constituie un momentum pe care nu trebuie să-l ratăm ca societate. Pentru că m-ați întrebat punctual de școli, în loc de opțiuni heirupiste gen testare în masă,  cred că ar fi mai important să ne axăm pe educarea de care vorbeam. Spre exemplu poate fi inclusă în curriculă educația pentru sănătate, în care să  abordăm și alte teme asociate cu un impact negativ asupra sănătății, precum consumul excesiv de zahăr, absența  mișcării și stilul de viață sedentar ș.a.m.d”, a precizat Oana Murariu pentru ziarul nostru. 

Mai mult, deputatul clujean a mai precizat că ar exista o soluție ca, la orele de dirigenție, să fie invitați persoane din acest domeniu care să le povestească tinerilor într-o manieră extrem de deschisă despre efectele consumului de droguri. 

Și putem gândi și alte soluții. Cred însă că prin educare și prin întărirea unor pârghii legislative sancționatorii cu efect de descurajare, vom putea obține rezultate vizibile”, a conchis Oana Murariu. 

Și deputatul clujean Alin Coleșa (AUR), a răspuns adresei noastre și a precizat că reducerea consumului de droguri la minori este o problemă foarte dificilă. Mai mult, parlamentarul a mai menționat faptul că partidul condus de George Simion are în pregătire o inițiativă legislativă în acest sens, dar în momentul de față există o dezbatere internă cu privire la acest subiect delicat. 

Alin Coleșa: Singura soluție eficientă, dar pe termen lung, este oferirea unui climat, a unui anturaj clasic, normal copiilor și tinerilor

„Ne gândim la posibilitatea de control la intrarea în școli, poate și în școli, acolo unde sunt suspiciuni, fără încălcarea drepturilor, cu un minim de intervenție în viața obișnuită, fără ca aceste controale să fie o regulă. Nu știu care va fi decizia noastră în privința asta.Acest tip de măsuri sunt măsuri pe termen scurt, care nu rezolvă în sine problema, ci doar minimizează manifestările extreme, de răspândire nestingherită în interiorul școlilor a drogurilor în lipsa unor reglementări clare”, a scris Alin Coleșa. 

Mai mult, deputatul clujean a mai spus că singura soluție eficientă, pe termen lung, este asigurarea unui climat și a unui anturaj clasic, normal pentru copii și tineri. 

„Acest lucru înseamnă scoaterea din școli a ideologiilor care derutează tinerii și creează un mediu fără principii, cu un procent de infracționalitate ridicat. Aici se încadrează ideologia de gen, care este forma academică, mascată, a ideologiei LGBTQIA+. Statistic, mediile LGBT au o infracționalitate mult mai ridicată în privința consumului de droguri decât mediile create de organizații care promovează sportul, abstinența până la vârsta și condiții potrivite pentru relațiile intime, în detrimentul sexualizării, modelelor reală în detrimentul anti-valorilor, șamd – un climat clasic, care a dat rezultate în istorie”, a mai spus Alin Coleșa. 

În încheierea discursului său, deputatul clujean a mai spus că organizațiile care promovează sportul, modelele reale nu sunt ajutate de instituțiile statului, din contră, organizații cu acțiuni contrare sunt sprijinite. 

„Doar o schimbare a guvernării țării va avea șanse să minimizeze consumul de droguri prin oferirea unor condiții de viață bazate pe valori tinerilor generații”, a conchis Alin Coleșa. 

România are nevoie de ajutor urgent pentru a salva tânăra generație în lupta cu consumul de droguri. Pe lângă psihologii școlari care, din nefericire, sunt mai mult acolo doar ca să ocupe un scaun, țara noastră are câteva sute de angajați la Agenția Națională Antidrog (ANA), iar asigurarea la nivel național al evaluarii și colectării datelor pentru elaborarea unei politici care să vină în sprijinul luptei contra consumului de droguri este foarte greu. 

Pe lângă asta, nici ONG-urile care strigă că ajută consumatorii de droguri să iasă din această cursă nu pot fi trecuți pe lista marilor salvatori, majoritatea fiind doar consumatori de bani publici, din nefericire. Până când va exista cineva să ia act de toate acestea și să vină cu soluții viabile, cei care au de suferit sunt tinerii noștri, copiii care dau piept cu o lume unde drogurile se găsesc mai rapid decât un pachet de țigări. Tristă realitate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.