“De multă vreme îmi doresc un alt mod de a face politică, unul activ, deschis spre o mai bună comunicare atât în interiorul partidului, cât şi în exterior. “Bineînţeles, Mircea Geoană va câştiga alegerile din toamnă şi va fi viitorul preşedinte al României!”. “În România, criza economică nu s-a declanşat în totalitate”. “Nu ştiu cât va rezista guvernarea PDL-PSD, dar, în mod cert, cred că va rezista atât timp cât lucrurile vor merge într-o direcţie bună”

Reporter: V-aţi dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD Cluj. Care au fost motivele care v-au determinat să faceţi acest pas?

Alexandru Cordoş: Nu aş fi dorit să încep prin a răspunde la această întrebare, mai ales că motivele mele au fost precizate într-un comunicat de presă la acel moment. Cu toate acestea, voi menţiona doar atât: de multă vreme îmi doresc un alt mod de a face politică, unul activ, deschis spre o mai bună comunicare atât în interiorul partidului, cât şi în exterior, mai multă acţiune şi solidaritate în acelaşi timp, într-un cuvânt, creşterea performanţelor electorale.

Reporter: V-aţi exprimat nemulţumirile care au dus la această decizie în cadrul partidului? Dacă da, care au fost răspunsurile primite de la colegii dumneavoastră? Dacă nu, de ce nu aţi făcut acest lucru?

A.C.: Cu siguranţă că da, alături de alţi colegi, dar, probabil, nu suficient de vehement, lucru pe care, de altfel, mi-l reproşez şi eu. Cu toate acestea, nu pot să nu observ unele greşeli majore pe care le facem de mai multă vreme atât în interiorul partidului, cât şi în relaţia cu electoratul. Sunt convins, însă, că lucrurile se pot schimba şi sper că prin gestul meu am contribuit la întărirea spiritului de echipă, la o implicare mai mare în activitatea de partid şi, nu în ultimul rând, la stimularea performanţelor electorale, dar despre toate aceste lucruri voi vorbi în cadrul instituţional de partid împreună cu colegii.

Reporter:  În săptămânile trecute, liderii PSD s-au întâlnit la Poiana Braşov. Din câte ştiţi dumneavoastră, s-a pus problema reorganizării filialelor din Ardeal? Dar a filialei de la Cluj?

A.C.: La Poiana Braşov am discutat probleme legate de programul de guvernare în special pentru Transilvania, despre efectele crizei economice, dar, mai ales, despre măsurile ce trebuie luate pentru redresarea economică şi diminuarea costurilor sociale. De asemenea, s-a luat în discuţie strategia PSD pentru alegerile viitoare, menţionându-se rezultatele electorale obţinute de organizaţiile din Transilvania la ultimele alegeri. Concluzia a fost că organizaţiile  transilvănene trebuie întărite în vederea câştigării alegerilor Europarlamentare şi Prezidenţiale din acest an.

Reporter: Care este strategia pe care PSD Cluj trebuie s-o aplice pentru următoarele alegeri europarlamentare, având în vedere că, la ultimele alegeri, rezultatele obţinute de partidul din care faceţi parte nu au fost, nici pe departe, unele bune?

A.C.:
Este bine cunoscut faptul că Partidul Social Democrat are oameni care au confirmat din punct de vedere profesional şi politic, cred însă că o schimbare a mesajului către electoratul nostru tradiţional, de stânga, precum şi o mai mare deschidere către cei nehotărâţi din punct de vedere politic, o atenţie mai mare acordată tinerilor şi persoanelor active, ar aduce o îmbunătăţire a rezultatelor la următoarele alegeri.

Reporter: Care credeţi că este soluţia pentru ca PSD Cluj să “iasă în faţă”, să îşi revină în faţa electoratului şi să obţină procente mai mari la alegeri?

A.C.:
Liderii clujeni au avut o contribuţie majoră la modernizarea PSD, au contribuit nemijlocit la libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor în spaţiul UE, apoi la aderarea României la UE şi au pus bazele unei dezvoltări durabile a Clujului. Să nu uităm de Autostrada Transilvania, Aeroportul Cluj-Napoca, parcurile industriale şi altele, proiecte majore care au rămas şi sunt singurele surse de dezvoltare regională. Dacă vom şti ca la toate acestea să mai adăugăm şi garanţia continuării acestei dezvoltări spre folosul clujenilor, dacă vom da dovadă că suntem, cu adevărat, o echipă performantă în continuare, atunci electoratul ne va acorda încrederea prin vot.

Reporter: Cine va candida pentru Cluj la alegerile europarlamentare? Are Clujul locuri eligibile pe listele PSD?

A.C.: Partidul Social Democrat are avantajul de a fi contribuit decisiv la aderarea României la UE, prin aportul deosebit al lui Vasile Puşcaş,  drept urmare se prezintă la alegeri cu o echipă performantă, amintind aici doar pe Adrian Severin, Rovana Plumb, iar pentru Ardeal pe Ioan Mircea Paşcu şi pentru Cluj pe  Mihai Ucu Faur, echipă care cu siguranţă va câştiga alegerile europarlamentare!

Reporter: Anul acesta vor fi organizate şi alegeri prezidenţiale. Cine credeţi că ar putea candida din partea PSD pentru această funcţie? Ce şanse  consideraţi că ar avea?  Motivaţi.

A.C.: După cum ştiţi, candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale va fi preşedintele partidului, Mircea Geoană, fapt ce va fi validat la Congresul PSD. Bineînţeles, Mircea Geoană va câştiga alegerile din toamnă şi va fi viitorul preşedinte al României. De ce? Pentru că în actualul context politic, economic şi social, România are nevoie atât de o guvernare social-democrată, cât şi de un preşedinte cu vederi sociale pentru următorii ani.


Reporter:
Cum comentaţi numirea lui Cosmin Guşă în funcţia de consilier al lui Mircea Geoană pentru Transilvania? Care este relaţia dintre Guşă şi filiala PSD Cluj?  A impus Cosmin Guşă anumite reguli la sau pentru Cluj cu ocazia viitoarelor alegeri?

A.C.: Cosmin Guşă este un politician experimentat şi cred că orice partid şi-ar dori să-l aibă în echipă, mai ales că este şi ardelean.

Reporter: Care este relaţia dintre dumneavoastră şi PSD Bucureşti? Cum s-a schimbat percepţia dumneavoastră faţă de “centru” de când sunteţi senator şi activaţi la Bucureşti?

A.C.:
În calitatea mea de senator PSD, am dezvoltat o relaţie bună cu toţi colegii atât din teritoriu, cât şi de la Bucureşti şi cred că este un lucru normal făcând parte din aceeaşi echipă social-democrată. Nu cred că s-a schimbat în vreun fel percepţia mea faţă de “centru”. Pot spune că sunt lucruri cu care sunt de acord şi lucruri pe  care atât eu, cât şi colegii mei de la Cluj le vedem altfel, dar asta nu înseamnă că nu suntem o echipă şi nu avem acelaşi scop, respectiv creşterea rezultatelor electorale.

Reporter: Care credeţi că este soluţia pentru ieşirea din această criză economică? Are PSD vreo soluţie?

A.C.:
Am să vă spun un lucru care pentru mine este evident. Ieşirea din criză nu poate fi realizată decât prin “creştere economică” şi administrarea eficientă a resurselor ţării.


Reporter:
Care consideraţi că au fost paşii făcuţi de PSD pentru ieşirea din criză, de când se află la guvernare?

A.C.:
  Din păcate, trebuie să recunoaştem că, în România, criza economică nu s-a declanşat în totalitate, că încă efectele şi costurile ei nu pot fi cuantificate. Bugetul adoptat s-a bazat pe date care s-au dovedit a nu fi reale, de aici şi modul de acţiune al Guvernului a devenit mai dificil. Cred, însă, că participarea la guvernare a PSD va diminua costurile sociale ale acestei crize, prin măsurile care au fost luate şi care vor fi luate în continuare pentru populaţia cu venituri medii şi mici, cum ar fi stabilirea pensiei minime de 300 lei, începând cu 1 aprilie şi cu 1 octombrie, prelungirea cu 3 luni a perioadei şomajului, precum şi alte avantaje fiscale. De asemenea, alocarea a 20% din bugetul pe 2008 pentru investiţiile în infrastructură, precum şi unele măsuri de stimulare fiscală ca scutirea de la plata contribuţiei la stat atât a angajaţilor, cât şi a angajatorilor pentru perioada de şomaj tehnic sau accesul la diverse fonduri. Acestea vor stimula creşterea economică şi a consumului, menţinând cât mai multe locuri de muncă.

Reporter:
Caracterizaţi în câteva rânduri guvernarea PD-L – PSD la acest moment. Credeţi că această guvernare va mai rezista încă 3 ani?

A.C.:
Cred că este singura soluţie viabilă pentru România. Cu siguranţă că nu sunt  mulţumit în totalitate de modul în care funcţionează această guvernare, dar cred că lucrurile pot fi îmbunătăţite din mers. Nu ştiu cât va rezista această guvernare, dar, în mod cert, cred că va rezista atât timp cât lucrurile vor merge într-o direcţie bună.


Simona Curcian

2 COMENTARII

  1. Domnule A.Cordos,va cunosc de ani de zile.Cunosc Organizatia PSD Cluj de si mai multi ani.V-ati intrebat de ce de la debarcarea D-lui G.Zanc nu s-a reusit realizarea unei organizatii unite,credibile si eficiente? Veti spune ca nu in vremea lui Zanc s-au obtinut cele mai bune rezultate.Asa este calendaristic.Dar sa nu uitam ca Rus a cules nu a semanat, ca sa ai ce culege trebuie mai intai sa ari ,sa semeni, etc.,apoi ai ce culege. „Echipa”Rus a fost o echipa de aroganti,demagogi profitori de „intelectuali”UASC-risti care si-au urmarit doar interesele lor.Cu acest stil nu se mai castiga voturi.PSD-ul Cluj are nevoie de oameni sereiosi devotati intereselor celor multi,modesti,nu de alde Rus,Dancu, Cozma.Medrea,Canta, etc.

  2. Domnule A.Cordos,va cunosc de ani de zile.Cunosc Organizatia PSD Cluj de si mai multi ani.V-ati intrebat de ce de la debarcarea D-lui G.Zanc nu s-a reusit realizarea unei organizatii unite,credibile si eficiente? Veti spune ca nu in vremea lui Zanc s-au obtinut cele mai bune rezultate.Asa este calendaristic.Dar sa nu uitam ca Rus a cules nu a semanat, ca sa ai ce culege trebuie mai intai sa ari ,sa semeni, etc.,apoi ai ce culege. „Echipa”Rus a fost o echipa de aroganti,demagogi profitori de „intelectuali”UASC-risti care si-au urmarit doar interesele lor.Cu acest stil nu se mai castiga voturi.PSD-ul Cluj are nevoie de oameni sereiosi devotati intereselor celor multi,modesti,nu de alde Rus,Dancu, Cozma.Medrea,Canta, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.