Printr-o scrisoare deschisă pe adresa ministrului Culturii, Corneliu N. Viada, cunoscut şi ca “purtător de cuvânt al Revoluţiei”, atrage atenţia că prima victimă din 17 decembrie 1989 nu a fost Lepa Bărbat, ci Rozalia Popescu. Demersul vine după ce ministrul Bogdan Gheorghiu, sfătuit de senatoarea Alina Gorghiu, a decis să dea Muzeului Revoluţiei din Timişora numele “Lepa Bărbat”, scrie De Banat.

Aflat miercuri la Timişoara, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că muzeul dedicat Revoluţiei timişorene, care se tot face de vreo zhece ani, va avea numele exact Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste Lepa Bărbat. Gheorghiu a declarat că a primit un sfat în acest sens de la senatoarea PNL Alina Gorghiu, care i-a spus că Lepa Bărbat ar fi fost prima victimă a evenimentelor din 1989. Evident, nici sfătuitorul, nici sfătuitul nu sunt timişoreni. Ideea a primit o replică de la Corneliu N. Vaida, fost revoluţionar şi purtător de cuvânt al FDR.

“Stimate Domnule Ministru,

Un amestec de bucurie si consternare m-a cuprins după citirea articolului de mai jos, în care, pe lângă finanțarea alocată Muzeului Revoluției Anticomuniste din 1989, observ o mistificare a adevărului istoric, referitor la prima victima a Revoluției din 1989, cu aportul neprecupețit al unei parlamentare de Timiș, care a descoperit Timișoara doar acum patru (4!) ani! Doresc să vă informez, cu tot respectul, atât pe dumneavoastră cât și pe doamna Alina Gorghiu, că prima victima a Revoluției din 1989 se numește Rozalia Popescu, ea fiind calcată mortal de către un TAB în ziua de 17 Decembrie 1989 in jurul orelor prânzului, la aproximativ … trei (3!) metri in spatele meu!

Acest lucru este cunoscut, atestat de către istoricii specializați în istoria Revoluției române din 1989 și nu poate fi contestat de nimeni și nimic!

În concluzie, vă solicit o revizuire a faptelor care au dus la declarația dumneavoastră și la procedarea în consecință, pentru repararea erorii comise.

Vă stau la dispoziție cu orice informație pe care considerați necesară pentru lămurirea acestei probleme, atât eu cat si colegi de-ai mei istorici ai Revoluției timișorene.

În speranța unei rezolvări conforme cu adevărul istoric, vă asigur de întreaga mea considerație,

Cu deosebită stimă,

Corneliu Vaida

– ex. Purtător de Cuvânt al FDR(forțelor revoluționare din balconul Operei) si al Garnizoanei Timișoara (22-31 Decembrie 1989)

– Luptător Remarcat cu Merite Deosebite in Revoluția din 1989

– Decorat cu Ordinul „Victoria Revoluției) prin Decretul Prezidențial nr. 1169/2004”, a scris Vaida.

Text preluat integral de pe flux24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.