Roberta Anastase a declarat, luni, la RFI, că Emil Boc este liderul care nu a avut "nicio înfrângere" ca şef de partid, că Vasile Blaga trebuie să se regăsească în viitoarea echipă de conducere a PDL şi că tripleta Preda-Macovei-Voinescu nici nu şi-a propus să strângă cele 35 de semnături.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a explicat de ce îl susţine pe Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al PDL: " Emil Boc este liderul care conducând Partidul Democrat Liberal nu a avut nicio înfrângere. De fiecare dată a fost câştigător şi cred că tradiţia asta trebuie să ne-o menţinem. Este un om care şi-a asumat conducerea Guvernului într-un moment dificil pentru ţară, iar rezultatele pozitive încep să apară. Cred că istoria noastră recentă nu trebuie pusă deoparte, ci dimpotrivă, trebuie s-o punem în lumină, astfel încât oamenii, odată ce încep să simtă beneficiile ieşirii din criză, în acelaşi timp să identifice corect şi partidul şi, evident, omul care a făcut ceea ce trebuie pentru ei".

" El a fost în această echipă câştigătoare cel mai bun secretar genera l. Eu cred că suntem cu toţii, dincolo de poziţiile în stat sau în partid pe care le ocupăm într-o anumită conjunctură şi pentru un anumit timp, în primul rând suntem pedelişti şi ăsta este cel mai important lucru. De asta sunt absolut sigură în ceea ce-l priveşte şi pe Vasile Blaga", a precizat Anastase penru RFI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.