Nici nu s-au terminat bine fripturile de miel si cozonacii, ca proaspat divortata Andreea Marin (38 de ani) s-a grabit sa se intoarca in sala de fitness.
Imediat dupa Paste, vedeta a fost vazuta lucrand din greu la aparatele menite sa-i tonifice picioarele si soldurile, sub atenta indrumare a unuia dintre antrenorii unei luxoase sali de sport din zona Pipera, pe care o frecventeaza.
Celebra „Zana a Surprizelor”, Andreea Marin, nu agreeaza aglomeratia si bliturile aparatelor de fotografiat atunci cand este imbracata in haine sport si poarta adidasi, asa ca a ales pentru antrenamentul de dupa Paste cea mai lejera perioada a zilei: pranzul. Vedeta a fost vazuta venind la sala imbracata in colanti si tricou si purtand un hanorac in jurul taliei. Mai mult, avea la ea o portie zdravana de apa si chiar un sendvis pe care l-a mancat in sala, chiar inainte de a incepe antrenamentul propriuzis, in timp ce instructorul ii spunea ce exercitii urmeaza sa faca. Si chiar daca poate parea greu de crezut, fosta sotie a lui Stefan Banica jr a ascultat ca o eleva silitoare toate indicatiile antrenorului de la World Class Upground, apoi s-a apucat, constiincioasa, de treaba.
S-a antrenat aproape o ora
S-a urcat pe banda si a mers alert, s-a mutat la „presa” pentru picioare, apoi si-a pus la treaba coapsele la aparatul de fluturari. Si, conform surselor noastre, le-a tot alternat asa aproape o ora. In ultima vreme, se pare ca vedeta pune tot mai mult accent pe felul in care arata, mai ales ca a devenit o prezenta constanta la evenimentele mondene importante din Capitala, unde se afiseaza cu rochii cat se poate de mulate si de decoltate si, deci, trebuie sa arate impecabil. Mai mult, surprinzator pentru imaginea cu care ne-a obisnuit pe perioada casniciei sale cu Stefan Banica jr, recent divortata doamna Marin a aparut intr-un pictorial senzual pentru revista FHM, destinata barbatilor.
Ar trebui sa manance cu 40 de minute inainte de a face efort
Obiceiul de a lua gustarea in sala de fitness nu este considerat bun de catre unii instructori. „E bine sa manance ceva inainte de a face efort, dar ar fi ideal sa faca acest lucru cu circa 40 de minute inainte de inceperea exercitiilor. Altfel, in cazul in care programul este foarte alert, exista riscul aparitiei senzatiei de voma sau a unei stari neplacute”, ne-a explicat antrenorul Richard Zamfirache. In schimb, specialistul considera de bun augur faptul ca vedeta face exercitiile pe grupe musculare: „E indicat sa lucrezi o singura grupa musculara pe zi, deoarece efortul fizic accelereaza circulatia sangvina in zona respectiva si favorizeaza dezvoltarea musculaturii respective”.
Isi imparte timpul intre fiica ei, Violeta, si fundatia Pretuieste viata
Pentru Andreea Marin, la acest moment, revenirea in televiziune nu mai pare a fi o prioritate. Fosta „Zana” prefera sa-si dedice timpul fiicei sale, Violeta (5 ani), dar si actelor caritabile pe care le desfasoara prin intermediul fundatiei sale „Pretuieste viata”. Cel mai recent proiect al organizatiei a fost caravana „Din dragoste pentru femei”, realizata impreuna cu „Scoala mamelor”. Aceasta caravana a demarat pe 6 martie si s-a incheiat pe 11 aprilie si a cuprins 10 orase din tara. Scopul proiectului? Sa le consilieze pe participante cum sa isi descopere propriile atuuri si valori, sa le invete sa nu fie dependente de partenerul de viata, sa fie capabile sa aiba in maini parghiile propriului destin.
In paralel cu acest proiect, Andreea a acceptat fie protagonista unui pictorial in revista pentru barbati FHM, dar si in campania de promovare a unui serial de desene animate, „Sofia Intai”, difuzat de Disney Junior Romania. Pentru aceasta din urma, Andreea s-a costumat in zana si a pozat alaturi de fiica ei, Violeta. (Cristina Ologeanu)