Peste 100 de tineri vor participa zilnic, în perioada 8-19 august, la activitățile care se vor desfășura la Bădăcin, în cadrul celei de-a treia ediții a parteneriatului educațional internațional intitulat „Împreună în diversitate şi multiculturalitate”. Pe parcursul celor 11 zile, un grup de animatori, numit „Fatti di Speranza”, va veni la Bădăcin tocmai din orașul italian Brescia, pentru a organiza o serie de activitaţi atractive pentru tineri și copii, printre care amintim jocurile în echipă, atelierele de lucru, învăţarea de cântece, lecţiile de pictură, dans şi de limba italiană. Toate activităţile se vor desfăşura la Şcoala Primară ,,Iuliu Maniu” din Bădăcin, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice implicate în proiect.

„Cel mai mult mi-a plăcut că am putut să învăț cuvinte și expresii în limba italiană”

Scopul parteneriatului realizat între mai multe instituții sălăjene și grupul italian de animatori, este de a oferi copiilor și tinerilor un prilej de a participa la o activitate educativă și relaxantă în același timp, care se desfășoară în timpul vacanţei de vară. „Eu am participat și anul trecut la întâlnirea cu italienii și voi participa și în acest an. Cel mai mult mi-a plăcut că am putut să învăț cuvinte și expresii în limba italiană, pe lângă alte lucruri practice precum modelajul, pictura şi împletirea de brățări”, ne-a declarat Ana-Maria, una dintre participantele de anul trecut. Totodată, prin acest parteneriat se urmărește cultivarea prieteniei, a socializării, a deschiderii şi a fraternizării copiilor de diferite vârste, naţionalități, obiceiuri şi tradiţii, dar şi dezvoltarea ideii de voluntariat, prin implicarea gratuită în slujba semenilor, într-o lume diversă, multiculturală.

Activitățile de la Bădăcin se vor desfășura cu sprijinul părților implicate, respectiv: Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Primăria Comunei Pericei, Şcoala Gimnazială Nr.1 Pericei,  Grădiniţa cu Program Normal Bădăcin, Asociaţia „Grădiniţa Copiilor Noştri” Pericei, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, Şcoala Gimnazială Nr.1 din localitatea Panic, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.2 Şimleu Silvaniei, Parohia Greco-Catolică Bădăcin și grupul de animatori italieni „Fatti di Speranza”.
Coordonatorul  principal al proiectului este prof. Maria Borz, cadrele didactice implicate în parteneriat fiind: directorul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Pericei, prof. Filip Gyongyi-Ana; prof. Jozsa Erika, prof. înv. primar Bacsadi Izabella, prof. înv. primar Kiraly Eniko, prof. Jozsa Marcela, prof. înv. primar Debre Beata, prof. înv. primar Breda Krisztina, secretar Sfăt Teodora-Crina, prof. înv. Primar Sabău Anca Alina, prof. înv. Primar Molnar Krisztina-Eva şi coordonatorul de structură al Grădiniţei cu Program Normal Bădăcin, Man Liana. Totodată, de la Colegiul Naţional ,,Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei participă prof. Otilia Vasil, de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Panic prof. Dobrai Erika, de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.2 Şimleu Silvaniei prof. Sale Claudia, iar de la Parohia Greco-Catolică Bădăcin părintele Cristian Borz.

De menționat că această activitate se va desfăşura conform unui program stabilit şi este înscrisă în C.A.E.J. (calendarul activităţilor judeţene).

Maniu oferea burse de studiu

Implicarea lui Maniu în asigurarea unei bune educaţii copiilor din Bădăcin nu s-a rezumat doar la ridicarea şi dotarea unei şcoli. Localnicii îşi amintesc că ori de câte ori venea acasă, acesta trecea pe la şcoală şi se interesa de la dascăli de rezultatele elevilor la învăţătură. Celor mai buni elevi Maniu le oferea burse şi îi trimitea la studii prin ţară la Cluj sau Bucureşti. „În note de impresii” aflată la dispoziţia vizitatorilor Casei Memoriale „Iuliu Maniu“ din Bădăcin, Ştefănucă Chişiu nota în 2001, la vârsta de 72 de ani, o întâmplare de pe vremea când era clasa a III-a primară. Bătrânul îşi amintea despre cum într-o zi „Domnişorul Iuliu Maniu” a oferit elevilor pachete mari cu bomboane în schimbul recitării unei poezii. Premiul cel mare un pachet de bomboane de 2 kilograme era oferit elevului care va recita o poezie pe care Maniu nu o auzise până atunci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.