Apa descoperită în mantaua Lunii are aceeaşi origine ca apa de pe Terra, provenind din meteoriţi primitivi, afirmă oamenii de ştiinţă, citaţi de maxisciences.com.
În urmă cu 4,5 miliarde de ani, Luna s-a format prin acumularea unor deşeuri spaţiale în fuziune, rezultate din impactul dintre protoplaneta Theia (de mărimea planetei Marte) şi Terra primitivă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, căldura degajată în urma acestei coliziuni ar fi trebuit să împiedice elementele care alcătuiesc apa (hidrogen şi oxigen) să fie prezente în straturile profunde ale Lunii, întrucât aceste elemente ar fi trebuit să se evapore.
Cu toate acestea, dispozitivele spaţiale lansate de NASA, alături de eşantioanele lunare aduse pe Terra de misiunile Apollo au confirmat prezenţa apei pe Lună, atât în scoarţă, cât şi în profunzimile sale. Această descoperire datează de mai mulţi ani şi i-a intrigat pe cercetători, care au dorit să determine originea acelor molecule de apă lunară.
Savanţii au cercetat în amănunt hidrogenul descoperit în cristalele şi în fragmentele sticloase descoperite în rocile lunare şi se pare că au aflat un răspuns. Potrivit unui studiu publicat recent în revista Science, acest element chimic, la fel ca apa găsită pe Lună, ar avea aceeaşi origine ca hidrogenul şi apa de pe Terra. Această concluzie este susţinută de analiza izotopilor de hidrogen şi mai ales a celor de deuteriu (izotop al hidrogenului cu un neutron), care a dovedit cu un grad de precizie de 98% că originea hidrogenului din apa de pe Terra este aceeaşi cu originea acelor roci: din apa existentă pe meteoriţii primitivi.
Alberto Saal, coordonatorul studiului, geochimist la Universitatea Brown din Statele Unite, afirmă că raportul deuteriu / hidrogen din apa de pe Terra şi cel din eşantioanele lunare sunt identice cu cele descoperite în meteoriţii provenind din centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.
De fapt, această apă ar proveni din meteoriţii primitivi situaţi în părţile exterioare ale centurii de asteroizi, cunoscuţi pentru faptul că sunt bogaţi în anumite elemente, inclusiv în apă.
Pornind de la aceste constatări, oamenii de ştiinţă au emis ipoteza potrivit căreia apa era prezentă pe Terra înainte de formarea Lunii şi că aceasta din urmă ar fi „recuperat” o parte din această apă de origine terestră în momentul formării sale. „Explicaţia cea mai simplă ar fi aceea că apa exista deja pe proto-Terra în momentul acelui impact uriaş. O parte din acea apă a supravieţuit impactului, iar rezultatul îl vedem pe Lună”, a declarat Alberto Saal. Misterul a fost elucidat însă doar parţial, întrucât acest scenariu nu rezolvă problema evaporării apei, fenomen care ar fi trebuit să fie generat de căldura uriaşă degajată de coliziunea aflată la originea procesului de formare a Lunii. Acea căldură ar fi trebuit să facă imposibilă prezenţa apei pe Lună.
„Cum a putut o parte din acea apă să supravieţuiască?”, se întreabă oamenii de ştiinţă. „Într-un anumit fel, impactul nu a cauzat dispariţia întregii cantităţi de apă. Însă noi nu cunoaştem deocamdată motivul din spatele acestui fenomen”, a adăugat Alberto Saal. Acelaşi cercetător consideră că oamenii sunt încă departe de a cunoaşte toate procesele importante care au loc în timpul formării planetelor şi a sateliţilor lor.
