Sentinţa Tribunalului Cluj, prin care s-a decis, pe 16 septembrie, menţinerea arestului preventiv pentru cei trei inculpaţi din Dosarul ”Mită la CJ Cluj” – Uioreanu, Bene şi Pogăcean – a fost contestată la Curtea de Apel, care a respins apelul inculpaţilor. Apărătorii acestora spun că în acest moment nu mai este respectată una din libertăţile fundamentale ale omului, dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil.

 

Unul dintre reprezentanţii apărării, avocatul Mihai Neamţu, a arătat, pentru Gazeta de Cluj, că legea reglementează doar că durata procedurii camerei preliminare este de 60 de zile, fără să specifice ce se întâmplă dacă această perioadă este depăşită. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, conform jurisprudenţei europene. Legea a stabilit acest termen pentru camera preliminară ca fiind de 60 de zile. În cazul celor trei inculpaţi, s-au depăşit 92 de zile.

”Codurile noi au zone gri, există unele norme penale neclare. Referitor la durata maximă a arestului preventiv, legea spune că în faza de urmărire penală, arestarea preventivă nu poate fi mai mare de 180 de zile. De asemenea, se arată clar că, în cursul judecăţii în primă instanţă durata arestului preventiv nu poate fi mai mare de jumătate din maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul judecăţii, dar nu poate depăşi cinci ani. În schimb, în faza camerei preliminare nu este reglementat în niciun fel ce se întâmplă dacă este depăşit termenul de 60 de zile. Ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a gândit un termen mai mare de 60 de zile pentru că nu era nevoie. Persoanele sunt judecate sub prezumţia de nevinovăţie, de acea li se acordă anumite drepturi”, spune Mihai Neamţu

 

”O situaţie extrem de cinică”

Unul dintre argumentele instanţei de a menţine arestul preventiv a fost acela că există ”cel puţin la nivel teoretic posibilitatea realizării unor înţelegeri frauduloase cu ceilalţi inculpaţi sau al influenţării martorilor, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat anterior fiecare dintre inculpaţi recunoaşte parţial şi nuanţat învinuirea adusă, ceea ce evident ar putea avea implicaţii asupra  cercetării judecătoreşti”.

”Situaţia este extrem de cinică”, spune Mihai Neamţu. ”Inculpaţilor nu li se dă drumul din arest preventiv pe motiv că derularea actului de justiţie poate fi influenţată, dar totuşi inculpaţii împart aceeaşi celulă, deci pot vorbi unul cu altul. Celălalt argument al instanţei a fost opinia publică. Dar dacă se respectă principiul unei justiţii unitare, putem aminti de cazuri cu prejudicii mult mai mari cum ar fi al lui Adamescu, Vlasov sau Stravarache, primarul din Bacău, la fel de importante pentru opinia publică, în care, după două luni de arest preventiv, inculpaţii au fost judecaţi în stare de arest la domiciliu. Instanţa a considerat, în acele cauze, că procesul poate decurge în siguranţă şi în aceste condiţii. De asemenea, arestul preventiv generează cheltuieli către stat, un alt motiv pentru a analiza avantajele şi  dezavantajele depăşirii termenului de 60 de zile”, a completat Neamţu.

 

Principiul rezonabilităţii

Cel de al doilea apărător care a pledat în faţa Curţii de Apel Cluj a fost avocatul Călin Budişan, care a sperat să obţină eliberarea din arest preventiv a omului de afaceri Ioan Bene. El a arătat, pentru Gazeta de Cluj, că pentru menţinerea arestului preventiv trebuie respectat principiul suficienţei şi al proporţionalităţii, iar prima instanţă a motivat suficienţa prin prisma proporţionalităţii acuzaţiilor.

În ceea ce priveşte respectarea principiului rezonabilităţii, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul unei persoane de fi judecată într-un termen rezonabil (art. 5 # 3) şi dreptul la un proces echitabil (art.6), care în opinia sa nu mai sunt respectate în cazul de faţă. Fiecare etapă a procesului are reglementată o durată maximă a arestului preventiv. Dacă termenul rezonabil e depăşit în mod evident pe camera preliminară, nu poate rezulta un termen rezonabil al întregului proces. În plus trebuie respectat un termen rezonabil pentru fiecare etapă a faze procesuale, nu se poate doar trage o linie la sfârşit. Budişan aminteşte că există un ghid al Curţii de Apel Cluj pentru desfăşurarea proceselor penale, care ar trebui respectat de către instanţele din jurisdicţia ei.

 

Acuzaţiile

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus la sfârşitul lunii mai punerea în mişcare a acţiunii penale a inculpaţilor UIOREANU HOREA DORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a inculpatului BENE IOAN, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, dar şi Vasile Pogăcean. În sarcina celor doi inculpaţi s-au reţinut:

 

UIOREANU HOREA DORIN

– 2 infracţiuni de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale)

– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (2 acte materiale)

– complicitate la spălare de bani

 

BENE IOAN

– dare de mită în formă continuată (7 acte materiale);

– fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator potrivit (2 acte materiale pentru)

 

POGĂCEAN VASILE

asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de:

– două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 2 acte materiale)

– spălare de bani

 

Arestarea preventivă

Art. 239

Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă

(1) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani

 

Art. 159

Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale

Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.