Apetitul expansionist al Rusiei

După ce Putin a anexat Crimeea, acțiunile de agresiune împotriva Ucrainei, căreia, în 1994, alături de SUA și Marea Britanie, i-a garantat integritatea teritorială, vecina noastră acceptând, în schimb, ca Federația Rusă să-și retragă focoasele nucleare de pe teritoriul ucrainean, atitudinea Rusiei continuă să preocupe întreaga comunitate internațională. Astfel, liderii lumii occidentale s-au întâlnit la Haga pentru a adopta o poziție comună față de Federaţia Rusă, iar preşedintele Obama a declarat la Bruxelles că solidaritatea între SUA şi UE este garanţia securităţii şi păcii mondiale. Consider că ruşii vor putea constata într-un termen nu prea îndepărtat că şantajul cu gazele şi petrolul nu poate dura la nesfârşit, iar costurile agresiunii vor deveni din ce în ce mai accentuate.

Desigur, nimeni nu doreşte un conflict militar în Europa, iar după experienţele nereuşite din Afganistan şi Irak, consider că nu se vor găsi mulţi amatori să lupte pentru Crimeea cu o putere nucleară cum este Rusia, dar trebuie făcut ceva concret pentru a se opri apetitul teritorial al stăpânilor de la Kremlin. Declar că sunt un mare iubitor al culturii ruse, dar aceasta nu mă împiedică să incriminez tendinţele imperialiste ale marii puteri din Răsărit, şi, de asemenea, nu accept nici ideile naţionaliste excesive ale unor intelectuali ruşi de la Dostoievski la Soljeniţîn, care consideră cu Rusia, datorită numărului de locuitori şi a dimensiunii teritoriilor, are un rol mesianic în lume. Pentru noi, românii, ceea ce s-a întâmplat în sudul Ucrainei are o semnificaţie deosebită, care îmbracă mai multe ipostaze. Peninsula Crimeii este situată la o distanţă mică de Constanţa şi, de aceea, Cornel Nistorescu nu ar trebui să se mire aşa de mult că Băsescu a declarat că ruşii îşi doresc gurile Dunării şi că Republica Moldova a devenit acum o zonă şi mai vulnerabilă. Pe teritoriul statului vecin se găseşte Transnistria, o zonă de conflict îngheţat ce durează de peste 20d e ani şi mai avem acum un teritoriu moldovean în care locuiesc vorbitori de limba rusă, dar la origine turci creştinaţi, aşa numita Găgăuzie, care doreşte să se integreze în Uniunea Vamală Eurasiatică, cu marea Rusie în frunte, şi care deocamdată mai cuprinde Kazahstanul şi Belarusul.

Revenind la Crimeea, trebuie să mă refer şi la războiul dus de Rusia cu Franţa şi Anglia, la care a participat şi Lev Tolstoi. Acesta, în drumul spre Sevastopol, s-a oprit şi la Bucureşti. Henri Troyat, în biografia consacrată genialului scriitor, spune că acesta a fost încântat de ceea ce a văzut în capitala ţării româneşti. Războiul Crimeii a fost foarte important pentru români, deoarece a creat premisele internaţionale pentru unificarea celor două ţări româneşti, proces ce s-a finalizat la 24 ianuarie 1859. În cel de-Al Doilea Război Mondial, armata română, aflată în ofensivă, a dus lupte crâncene în această zonă, inclusiv pentru cucerirea Odessei, oraş ce se află în apropierea peninsulei. După ce armatele ruseşti au trecut la contraofensivă, Axa trebuind să se retragă de acolo, românii au fost puşi în situaţii umilitoare de aliaţii lor germani. Memoria unor participanţi la război consemnează aceste împrejurări dramatice, dar în afara unor oameni „maturi” ca mine, nu prea muţi sunt interesaţi de istorie, pe care Adrian Cioroianu o caracterizează ca fiind cea mai fascinantă dintre poveşti. Şi cred că are dreptate.

Referitor la conaţionalii noştri de peste Prut, deşi este incontestabil că le-am dat sprijin în cele trei perioade de ocupaţie ruseşti (1812-1912, 1940-1941 şi 1944-1989), este evident că asupritorii lor se bucură de multă simpatie în fosta provincie românească. În Parlamentul de la Chişinău, alianţa pro-europeană are o majoritate de trei voturi, care nu ştiu dacă se va menţine şi după următoarele alegeri. Situaţia politică de acolo s-ar putea explica prin aşa-numita complicitate dintre victimă şi călăul ei, căreia i s-a spus sindromul Stockholm. În sociologie acest concept este frecvent vehiculat, evidenţiind abandonarea criteriilor morale în judecata gândurilor şi a faptelor oamenilor, precum şi printr-o uitare vinovată a trecutului, ceea ce duce la o complicitate cu răul. Dar acest lucru nu este caracteristic numai locuitorilor din Republica Moldova, ci este valabil şi pentru cei din România. 50% din cei chestionaţi îl regretă pe Ceauşescu, chiar dacă unii dintre cei care dau astfel de răspunsuri nici măcar nu erau în viaţă pe timpul domniei lui.

Crimeea nu are şanse să revină la Ucraina într-un timp rezonabil, majoritatea locuitorilor de acolo sunt ruşi, iar un conflict militar al Ucrainei cu Rusia va avea un deznodământ pe deplin previzibil, ducând în mod sigur la pierderea unei mari părţi din teritoriul vecinei noastre. Într-un asemenea scenariu (deci în ipoteza că va fi un război ucraineano-rus), nu se aplică deloc ceea ce ştim despre lupta dintre David şi Goliat.

Acum, important este ca Ucraina să supravieţuiască, să juguleze tendinţele excesiv naţionaliste şi, după aceea, să-şi facă urgent ordine în propria ogradă. Într-un recent editorial din Adevărul, Andrei Pleşu spunea că: „Orice ţară administrată catastrofal devine o ilustrare tragică a vulnerabilităţii. Asupra oricărei ţări în dezordine planează destinul Ucrainei”. Ucraina, indiferent cine a fost la putere, era una din cele mai corupte state din lume, în situaţia când majoritatea populaţiei era săracă şi foarte săracă, cu siguranţă mai amărâtă decât cea din Rusia. Din această perspectivă, posibila alegere a Iuliei Timoşenko ca preşedinte al Ucrainei la alegerile din Mai nu cred că va limpezi lucrurile, deoarece nici despre acest lider politic nu se pot spune numai lucruri bune.

Adăugând la dezordinea internă existentă, prezenţa unor rusofili mulţi, chiar foarte mulţi, chiar şi a unora de naţionalitate ucraineană, situaţia de acolo este cumplit de complicată. Fără un ajutor economic masiv occidental, lucrurile nu se vor limpezi. Nu este mai puţin adevărat că, în pofida scăderilor Ucrainei şi a clasei ei politice, acţiunile Rusiei nu se pot justifica în nici un fel.

Apartenenţa României la NATO şi UE şi combaterea fenomenelor negative din viaţa politică şi economică din ţară sunt cele mai importante antidoturi împotriva pericolului determinat de ocuparea Crimeii şi a politicii de expansiune a Rusiei în fostul spaţiu sovietic.

28.03. 2014

Adrian Man

P.S.: Numărul 3 din Sinteza, care are ca temă centrală relaţiile dintre unguri şi români este – fără exagerare – un regal de cultură, fiind scrisă echilibrat şi cu discernământ. Felicit sincer redacţia şi colaboratorii pentru această reuşită. Revista mai cuprinde şi alte teme incitante.