Armata indurerata. Oficialii Ministerului Apararii Nationale transmit un mesaj de condoleante vis-a-vis de moartea generalului Mihail Eugen Popescu. Oficialii conducerii MApN anunta ca au primit aceasta profunda veste.

„Trecerea sa în nefiinţă este cu atât mai dureroasă, atât pentru familie, dar şi pentru Armata României, pentru că generalul Popescu avea doar 65 de ani, era în plină putere, având încă multe de oferit din experienţa sa.

În cei 35 de ani de carieră militară a format mulţi tineri ofiţeri care au slujit ţara cu credinţă, iar numirea sa în funcţia de şef al Statului Major General, în anul 2000, a reprezentat o dovadă a recunoaşterii experienţei dobandite de-a lungul timpului.
De acea perioadă a activităţii sale sunt legate evenimente importante. România a primit invitaţia de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, în timpul Summit-ului NATO de la Praga, iar la 15 aprilie 2004, generalul Mihail Popescu a participat la ceremonia organizată la Mons cu prilejul admiterii celor noi şapte state în Alianţa Nord-Atlantică. Generalul Mihail Popescu a fost primul şef de Stat Major General care a reprezentat România la Comitetul Militar al NATO.
De numele său este legată o altă realizare importantă a M.Ap.N. Împreună cu ministrul apărării naţionale de atunci, a inaugurat sistemul tip videoconferinţă prin care conducerea M.Ap.N. comunică cu militarii români aflaţi în misiune în teatrele de operaţii.
Ministerul Apărării Naţionale aduce un ultim omagiu celui care a avut un rol deosebit în elaborarea concepţiei de restructurare şi modernizare a organismului militar.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, arata oficialii MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.