În urmă cu o jumătate de an, scriam despre inadecvarea înzestrării armatei române la realitățile războaielor contemporane. Strategii care decid ce arme să cumpere România n-au mai deschis o carte de specialitate din facultate, iar cele pe care le citeau atunci erau, probabil, de pe vremea lui Clausewitz. Nu e doar armata României în această deplorabilă situație. Dacă există strategi care gândesc în armata SUA, a Rusiei, a Franței sau în oricare altă mare armată a lumii, cel mai probabil aceștia nu ajung să ia decizii. Strategiile militare ale celor mai multe țări cu armate teoretic puternice se bazează, încă, pe arme puternice, mari și, în general, greoaie. În orice caz, extrem de scumpe. Arme care, confruntate cu realitatea contemporaneității, se dovedesc aproape inutile.

Săptămâna trecută, de exemplu, oficialii ucraineni au negat că armata Ucrainei ar fi retras de pe front tancurile Abrams M1A1. Dar ca să nege această informație era nevoie mai întâi ca ea să apară. Și a apărut, dintr-o sursă foarte demnă de încredere: Associated Press. Agenția de presă americană, una dintre cele mai vechi și respectate din întreaga lume, a citat două surse militare americane pentru această informație, după care confirmarea a venit de la amiralul Cristopher Grady, adjunctul șefului Marelui Stat Major al armatei SUA. „Deocamdată, tancurile au fost mutate de pe linia frontului, iar SUA vor lucra cu ucrainenii pentru a reseta tactica“, a declarat amiralul Grady pentru Associated Press. Dar de ce ar fi retras ucrainenii și SUA tancurile Abrams de pe linia frontului? Păi, pentru că acestea sunt complet lipsite de apărare în fața atacurilor cu drone ale rușilor.

Tancurile Abrams M1A1 au ajuns în Ucraina în toamna anului trecut. 31 de bucăți. În doar două luni, rușii au reușit să distrugă cinci tancuri Abrams, fala armatei americane. Cu un procent de pierderi de 16% în doar două luni, războiul din Ucraina este cel mai dezastruos pentru tancurile americane. De exemplu, în primul război din Golful Persic, în timpul operațiunii „Furtună în deșert“, americanii au pierdut doar nouă tancuri Abrams, dintre care doar două au fost distruse de inamic, restul fiind distruse chiar de către armata SUA pentru a nu cădea în mâinile armatei irakiene.

Ei bine, România nu vrea să înțeleagă nimic, în continuare, din ceea ce se întâmplă în jurul său. Bine, România nu vrea să înțeleagă nici ce se întâmplă în propria țară, dar asta e altceva. Suntem foarte aproape de achiziționarea a 54 de tancuri Abrams M1A1, plus zece vehicule de asistență pentru acestea, construite tot pe șasiuri de Abrams. Parlamentul României a aprobat această achiziție, cu un preț total declarat de către MApN de un miliard de dolari. A venit și aprobarea din partea Guvernului SUA, doar că pe parcurs s-a întâmplat o distorsiune a unui degajament, iar prețul pentru cele 64 de vehicule a ajuns de 2,5 ori mai mare, adică 54 de tancuri plus vehiculele de asistență ne vor costa 2,5 miliarde de dolari. E o raritate în lumea achizițiilor guvernamentale ca vânzătorul să mărească de 2,5 ori prețul față de cel aprobat de cumpărător.

Acum, însă, ce vom face cu cele 54 de Abrams-uri, când o fi să le primim, în cazul unui atac? Le mai scoatem din garaje sau le ținem de la bun început la adăpost, să nu ni le zgârie naibii dușmanul?

Până una-alta, cumpărăm mult prea scump niște echipamente care deja și-au terminat ciclul de viață. Să plătim 2,5 miliarde de dolari pentru niște bibelouri pe care le vom folosi doar o dată pe an, la parada de 1 Decembrie, este o extravaganță pe care, de fapt, nu ar trebui să ne-o permitem. (preluare catavencii.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.