Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că astăzi va fi urcat în sistemul național de licitații publice anunțul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul de hidrocentrală prin acumulare Hidro-Tarnița. Valoarea studiului de fezabilitate este cuprinsă între 3,2 și 3,5 milioane euro, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ un miliard de euro. Acest proiect este vechi de peste 40 de ani și nimeni nu l-a făcut din cauza faptului că este nefezabil. Adică are cost prea ridicat, produce prea puțină energie și va aduce daune iremediabile zonei.

”Vineri (13 octombrie 2023, n.red.) va fi public şi aşteptăm oferte de la proiectanţi serioşi, ca în 6 – 9 luni să avem SF-ul şi, apoi, să dăm drumul la proiect şi să-l vedem implementat în România. Deci, mi-aş dori ca din 4 GW de stocare măcar jumătate să fie cu acumulare prin pompaj, restul baterii şi inclusiv la gospodării, în paralel cu un program de tipul ‘Casa verde’. Cred că viitoarele ediţii ale programului ‘Casa verde’ – şi domnul ministru Fechet e de acord – să-i premieze pe cei care au o componentă de stocare”, a declarat ministrul energiei, Sebastian Burduja la evenimentul Romanian Renewable Energy Summit 2023.

5 COMENTARII

  1. Măi Burduja, pune mâna și terminați cele 11 hidrocentrale finalizate în proporție de peste 90%, unde românii au băgat peste 400 mil.lei și pe care deștepții din partidul USR vor să le arunce în aer. Fă și tu ceva bun, nu te ține de prostii.

  2. In sfarsit o investitie desteapta! Valoarea ei depinde de capacitatea de stocare! Pare ca voi toti astia „dastaptii z”, nu va pricepeti la curentu electric! Ia ganditiva ca exista o retea limitata la Romania (deocamdata nu exportam!). O galeata care se umple cu curent din mii de case solare, hidrocentrale, centrale nucleare, etc. Din ea curge curent la populatie, industrie, etc. Inevitabil (se stie ca deja avem supraproductie de solare ziua) galeata se umple si curge curentu pa da laturi!? Ati tampit!? Deja se vorbeste sa se limiteze programul cu panouri solare sau sa se completeze cu achizitia si de baterii de stocare! Sa zicem ca exportam …. dar tat da curentu pasta buza galetii! Ce faci? Lasi sa curga pana vine noaptea si se echilibreaza!? Sper ca ati preceput ca asta cu galeata ii exemplu ca sa intelegeti! Deci atunci cand este supraproductie de curent trebuie ca acesta sa fie extras din retea/ galeata si stocat undeva! Asta face Tarnita! Acuma ca tehnic este o prioritate dar costul ei e f mare e alta discutie! Alternativa e sa cada reteaua nationala de transport electric! Nu stiu, nu ma pricep, daca problema nu are cumva o solutie financiara…. adica sa exporti, dar la ce pret, ca nimeni nu are nevoie de curent ziua, ci noaptea deci tot curent stocat trebuie vandut! Daca cineva sifoneaza banii pt proiect, exista organe speciale pt asta!

  3. Domnulr Robu, aveți ceva cunoștințe minimale de energetica, sau în ce calitate scretii? Un proiect nefezabil acum 40 de ani poate deveni fezabil în actualitate și invers. O opinie avizata se poate? Altfel, rămâneți la stadiul de dat cu părerea, sau de Gica contra, orice-ar fi!

  4. Când nu ești capabil sa concepi ceva util preiei ideile ( idioțeniile altora) si zici că sunt ale tale. Asta este cel mai mare necaz al nostru am fost si suntem conduși de incompetenți .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.