Autorităţile austriece au decis, în urma unor discuţii cu cele ungare, să renunţe la intenţia de a reduce ajutoarele pentru familiile angajaţilor străini cu copii, până la nivelul celor din ţara de origine, dacă respectivii copii trăiesc în afara Austriei, a anunţat miercuri ministrul pentru resurse umane ungar, Zoltan Balog, relatează MTI.

Premierul ungar Viktor Orban şi ministrul Zoltan Balog au declarat ‘în mod clar’ că decizia unilaterală a Austriei de a reduce ajutoarele pentru copiii angajaţilor străini ar fi ‘inacceptabilă’.

Ulterior, Viena a abandonat planul care ar fi dezavantajat familiile ungare, potrivit MTI.

Oficialii ungari şi cei austrieci au căzut de acord că orice persoană care abuzează de ajutoarele familiale trebuie să fie pedepsită, dar au precizat că această măsură nu trebuie să îi afecteze pe lucrătorii cinstiţi, a adăugat Balog.

La finalul lunii trecute, Austria a lansat o campanie ce viza încurajarea întoarcerii de bunăvoie a migranţilor în ţările lor de origine, acordând în special o primă de 1.000 de euro.

Guvernul de la Viena, care a înregistrat peste 130.000 de cereri de azil din 2015, estimează la circa 50.000 numărul persoanelor susceptibile de a fi respinse la încheierea procedurilor până în 2019.

Primii 1.000 de voluntari vor beneficia de o primă de întoarcere de 1.000 de euro, în plus faţă de preţul călătoriei şi de un ajutor local de reintegrare. Prima ar putea ajunge la 3.000 de euro pentru o familie. Rezervată în principal iranienilor, irakienilor, pakistanezilor şi cetăţenilor originari din Africa subsahariană, prima nu se referă decât la persoanele care au deja deschis un dosar. Măsura nu vizează persoanele originare din Balcani.

Circa 10.700 de migranţi au părăsit Austria în 2016, dintre care 5.800 de bunăvoie. Valoarea primelor era până în prezent de cel mult 500 de euro.

Austria, cu o populaţie de 8,7 milioane de locuitori, este una dintre ţările care au primit cei mai mulţi migranţi în raport cu populaţia. Viena şi-a stabilit un plafon de 35.000 de noi solicitanţi de azil în 2017 potrivit Stiripesurse.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.