Autoritățile din Germania urmăresc cel puţin 410 suspecţi de terorism ascunşi printre refugiaţii veniţi în ultimii ani. Numărul este în creştere faţă de mijlocul lunii mai, iar în 60 de cazuri au şi început investigaţiile.
Informaţia citată de Reuters vine în condiţiile în care Germania se confruntă cu al patrulea atac armat într-o săptămână. Refugiatul care s-a aruncat în aer aseară la Ansbach, în apropiere de Nurenberg, şi a rănit 12 oameni urma să fie deportat în Bulgaria. Cererea de azil a sirianului fusese respinsă de autorităţi.
Atacatorul avea 27 de ani, era de doi ani în Germania şi ar fi încercat să se sinucidă de câteva ori, motiv pentru care fusese internat la psihiatrie.
Acesta a fost al patrulea incident violent care se petrece în Germania în decurs de o săptămână și intevine în condițiile în care populația este încă sub șocul atacului de la Munchen, de vineri, când un tânăr de 18 ani de origine iraniană a deschis focul și a ucis nouă oameni.
Cu câteva ore înainte de acest episod violent, un refugiat sirian de 21 de ani a ucis o femeie însărcinată și a rănit alți doi oameni într-un oraș din sud-vestul țării, Reutlingen, din apropiere de Stuttgart.
Tot în sudul Germaniei, în urmă cu o săptămână, un refugiat din Afganistan a atacat oameni într-un tren, în apropiere de Wuerzburg. A rănit cinci persoane înainte de a fi ucis de poliție. Acest din urmă atac a fost revendicat de Statul Islamic, dar celelalte atacuri, spune poliția, deocamdată nu par să aibă legătură cu organizația teroristă, scrie digi24.ro