Romanian Global News

Autoritățile sârbe nu-și dezmint duplicitatea arătată de-a lungul vremii în relațiile bilaterale cu România. Abia s-au stins ecourile pașilor primului ministru sârb Ivița Dacic la Palatul Victoria, unde a dezmierdat urechile binevoitoare ale lui Victor Ponta cu tot felul de abureli legate de prietenia sârbo-română, că imediat ce a ajuns acasă, Dacic a dat dispoziție de introducere în școli a așa zisei limbi vlahe, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Nu mai departe de marți 4 iunie asociațiile vlahilor/românilor au primit de la Ministerul Educației de la Belgrad vestea că demersul lor legat de introducerea limbii române în școli a ajuns cu bine la minister și ca s-a hotărât (probabil în virtutea prieteniei de care vorbea Dacic) legalizarea și introducerea așa zisei vorbiri vlahe în școli.

A reușit Dacic să obțină mână liberă de la Ponta și Băsescu pentru asimilarea celor 300.000 de români vlahi din Timoc, așa cum grecii au obținut în anii ’90 de la Ion Iliescu promisiunea că România nu va mai acorda asistență celor jumătate de milion de români (aromâni) din Grecia?

Pare greu de crezut, iar acest lucru îl vom vedea prin reacția pe care guvernul român o va avea la această nouă provocare.

Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât ascultând sfaturile lui Dacic date de la București și legate de nevoia de înțelegere dintre cele doua biserici, Biserica Ortodoxă Sârbă, în aceeși zi de 4 iunie, dă un comunicat în care, pe lângă altele, atacă vehement Biserica Ortodoxă Română.

Vizita lui Dacic la București, obținerea promisiunii în alb de la Ponta și Băsescu ca România va sprijini Serbia în procesul de integrare europeană, întoarcerea lui Dacic acasă și imediat măsuri antiromânești ale statului sârb și atacul la adresa BOR din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cam multe coincidențe pentru a nu ne întreba dacă cineva nu trădează interesele românești.

Înainte de vizita lui Dacic întreaga agentură sârbă din România tropăia prin presă și bănuim și prin cabinetele demnitarilor din palatul Victoria. Unii dintre agenți ar fi putut fi îmbrăcați în uniforma serviciilor secrete ale României, iar notele lor, pe aceeași frecvență cu vorbele mieroase ale lui Dacic, șoptite în urechea lui Ponta, probabil au poposit vioaie pe birourile din Palatul Victoria și Palatul Cotroceni. Grav ar fi dacă au fost și crezute. Vom vedea acest lucru în zilele următoare!

Și coincidența coincidențelor tot marți 4 iunie Victor Ponta și Titus Corlățean au participat la o dezbatere cu comisiile de politică externă ale celor doua camere ale Parlamentului avand ca temă…”normalizarea relațiilor cu Serbia”! Răspunsul Serbiei îl aveți mai jos!

 

Iată e-mailul primit de organizațiile românești de la Ministerul Educației de la Belgrad:

 

Stimate domnule Jurj,

 

Va mulţumim pentru scrisoarea trimisă Ministerului Învăţământului şi va înştiinţăm că ieri 03.06.2013 a ajuns corespondenţa Direcţiei pentru dezvoltare învăţământului şi educaţiei în care ei dau cu părerea la propunerea care a fost făcută de Consiliului Naţional Vlah.

Sfatul dat de Direcţie conţine propunerea de completare a Regulamentului despre planul şi programul pentru primul ciclul al învăţământului primar în partea în care se vorbeşte despre „Obiectul opţional /Limba maternă cu elementele culturi naţionale”, cu programul

vorbirii vlahe cu elementele culturi naţionale.

Cu ocazia asta ne exprimăm satisfacţia că s-au îndeplinit formele legislative pentru aplicarea procedurilor stabilite prin legislaţie şi completarea Regulamentului amintit mai sus care conţine programul didactic al vorbiri vlahe cu elementele culturii naţionale. Toate activităţile vor fi realizate eficace, lucru despre care vă rugăm sa înştiinţaţi organizaţiile vlahe care au semnat scrisoarea trimisă la noi.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Mult antiroanism sub numele asta dacic, ca si la Palatul victoria. E f. greu sa le zica „romani”, sa apara limba vlaha ca si limba moldoveneasca. La noi minoritatile sunt cu drepturi, dar la ei vor disparitia romanilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.