Potrivit ultimelor informații apărute în massmedia, procurorii de la Direcția Națională de Anticorupție au făcut solicitări către cei de la CNADNR să transmită toată documentația, în original sau copie conform originalului, cu privire la autostrada Orăștie-Sibiu.

Procurorii DNA au transmis două solicitări conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi având ca temă autostrada Orăștie-Sibiu. În prima solicitare, procurorii DNA au cerut toată documentația, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, legată de derularea celor patru contracte privind construcția tronsoanelor autostrăzii Orăștie-Sibiu și documentele financiare privind decontarea lucrărilor plus consultanța asigurată pentru lotul 3 al secțiunii Orăștie-Sibiu.

Vezi şi: 

Regia judeţeană de drumuri se transformă în Direcţie, iar CJ Cluj îl lasă pe drumuri pe Avram

În a doua solicitare, aflată pe birourile oficialilor CNADNR, procurorii au cerut documentele privind procedurile de selecției a firmei care a realizat studiul de fezabilitate a lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, refacerea SF-ului, licitațiile pentru construcție și supervizare a lucrărilor celor aproximativ 22 km de autostradă. „După predarea tuturor documentelor, procurorii ar putea deschide și alte dosare privind autostrada Orăștie-Sibiu. Există o suspiciune că nu doar cei 200 m de autostradă demolată între Orăștie și Sibiu trebuie reconstruiți. Se recoltează probe din lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu pe o porțiune de aproximativ 3 km pentru a stabili dacă se pune problema demolării”, au declarat surse citate de Capital.

Controversatul lot 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu a fost deschis traficului cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale DIN 2014, cu 18 luni întârziere, și a costat aproximativ 600 milioane de lei. După nici două luni de la inaugurare, pe anumite porținui asfaltul s-a crăpat, iar la începutul lunii septembrie 2015 oficialii CNADNR s-au hotărât să închidă circulația.

 

Istoricul la care DNA trebuia să se auto-sesizeze

 

La inceputul lunii noiembrie, Compania Naţională de Drumuri a depus plângere penală împotriva constructorului autostrăzii, conform știripesurse.ro.

Italienii de la Salini Impregilio sunt acuzaţi că au făcut greşeli de execuţie pe lotul Cunţa – Sălişte, pe care vor trebui să îl reconstruiască, după ce au apărut fisuri. Lotul cu probleme a costat 137 de milioane de euro, iar CNADNR spune că lucrările vor fi refăcute pe banii celor de la Salini Impregilio.

Constructorul insa sustine ca problemele au aparut pentru ca au fost grabiti de CNADNR sa finalizeze lucrarile inainte de alegerile prezidentiale si nu vor sa isi asume vina pentru proasta calitate a acestora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.