Instituția Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj, organizează o sesiune de audiențe pentru cetățenii județului Maramureș marți, 18.03.2014, incepand cu ora 10,00, la sediul Prefecturii județului Maramureș. Cetățenii care au probleme juridice care țin de competența Instituției Avocatului Poporului vor fi primiți in audiență de către reprezentanții Biroului Teritorial Cluj, la care sunt arondate județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj. Marti, in Baia-Mare, vor veni din partea Avocatului Poporului consilierul coordonator Camelia Reghini și expertul Sorina Lucreția Drăgan.

Instituția Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritățile publice. Avocatul poporului iși exercită funcțiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea să fie eficientă, constituția obligă autoritățile publice să-i asigure sprijinul necesar.

Avocatul poporului răspunde numai in fața Parlamentului, avand obligația de a-i prezenta acestuia rapoarte. In aceste rapoarte avocatul poporului poate face și recomandări privind legislația sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăților publice. Avocatul Poporului nu are atribuții jurisdicționale și nu reprezintă cetățenii în instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.