SC GDO MOV Impex, firma băimăreanului Vasile Goie, a câștigat un contract de la CF Cluj în valoare de peste 21 de milioane de lei. Omul de afaceri a obținut de la CFR contracte pentru vopsirea podurilor de cale ferată de pe raza Sucursalei Regionala C.F. Cluj în valoare de aproape un milion de lei. Goie este atât de ”lipit” de șefii de la CFR SA încât până și Curtea de Conturi a României arată într-un raport mărinimia CFR SA față de firmele lui Vasile Goie.

Firma GDO MOV Impex, controlată de soții Delia și Vasile Goie, care ocupă funcția de administrator al firmei, a câștigat contractul ”Modernizare treceri la nivel pe raza Sucursalei Regionala CF Cluj – 5 loturi”. Valoarea lucrărilor este de 21.750.406,71 de lei, fără TVA.

GDO MOV Impex din Baia Mare a primit de la CFR contracte care i-ar putea face pe toți nașii din sucursala CFR Cluj să fluiere de admirație.

CFR i-a plătit aproximativ 4,5 milioane de lei lui Vasile Goie și soției lui pentru ca firma lui, GDO MOV Impex, să execute lucrări de implementare a cerințelor Schengen în punctele de trecere a frontierei – stația CF Halmeu.

Spre exemplu, pentru gara din Băbeni, o haltă în care aproape că nu mai oprește nici un tren, statul român, prin Sucursala CFR Craiova, a dat firmei SC GDO Mov Impex SRL suma de 108.841.00 de lei. De asemenea, un alt contract, tot pentru vopsirea podurilor, a fost atribuit aceleiași firme. De data aceasta valoarea lui a fost de 189.873 de lei. Într-un raport făcut anul trecut, Curtea de Conturi a găsit mai multe nereguli la contractele încheiate de compania de stat. Printre nereguli se numără și contractul de reparaţii la cablurile instalaţiilor SCB pe raza secţiei CT2 Bacău BLA: Orbeni-Fărăoani, încheiat cu SC GDO MOV Impex SRL Baia Mare. Culmea este că fix același contract este licitat și anul acesta de CFR SA, iar valoarea lui este de aproximativ 380.000 de lei.

Firma lui Goie apare și într-un raport al Curții de Conturi a României care atrage atenția asupra apetenței cu care firma ”înfulecă” banii CFR.

Milioane din poduri vopsite

O altă serie de contracte prin care CFR a sifonat bani spre firmele lui Vasile Goie sunt cele de vopsire a podurilor din infrastructura căilor ferate. Pentru aceste servicii, CFR a plătit 797.787 de lei, fără TVA,  firmei Velmanit, societate care are legături cu GDO Mov Impex.

Patronul Velmanit, Huja Daniel are 25 de ani, şi afacerile firmei lui au însumat, în 2016 peste patru milioane de lei. Este din satul Trip, comuna Bixad, de unde provine și Vasile Goie.

El nu a fost mereu patronul acestei firme. În 2012, el a fost numit acţionar şi administrator al acestei societăţi de către Vasile Goie, cel care deţinea societatea. ”DECIZIA NR. 2 din 26.03.2012 a asociatului unic al S.C. VELMANIT IMPEX – S.R.L., J40/9687/1995, cod unic de înregistrare 7913549, sediul: Bucureşti, sectorul 1, bd. Dinicu Golescu nr. 23-25, bl. B, sc. 3, et. 9, ap. 81. Subsemnatul GOIE VASILE, cetăţean român, născut în Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, la data de 23.03.1972, domiciliat în, jud. Satu Mare, localitatea Negreşti-Oaş, Str. Stadionului nr. 1A, posesor al C.I. … eliberată la data de 27.04.2006 de Politia SPCLEP Negreşti-Oaş, CNP …., am hotărât:1. Cesionarea tuturor părţilor sociale către dl Huja Daniel-Iacob, născut în oraşul Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, la data de 14.01.1992, domiciliat în satul Trip nr. …, comuna Bixad, jud. Satu Mare, CNP …. , având CI seria …, eliberată la data 14.01.2010. În urma cesiunii, valoarea capitalului social rămâne aceeaşi, de 200 lei, iar structura capitalului va fi:Huja Daniel-Iacob – 20 părţi sociale x 10 lei=200 lei capital social, participarea la profit şi pierdere va fi de 100%”, arată decizia de cesionare a firmei.

Firma soților Goie se numără printre câștigătorii unui mega-contract de peste 50 de milioane de lei pus la bătaie de CFR pentru reparația a aproximativ 20 de poduri. Contractul a fost câștigat în asociere cu firma austriacă  IMPLENIA BAUGESELLSCHAFT M.B.H

Fostul subaltern al lui Șurubaru bate fierul cât e cald

O altă fimă abonată la contractele CFR din zonă este Abed Nego din Oradea, care a câștigat, în cadrul acestei licitații, două contracte în valoare de peste jumătate de milion de lei, fără TVA, aparține soților Daniela și Marius Ionascu. El este un fost șef CFR, dar nu atât de șef pentru că a fost subalternul fostului viceprimar al municipiului Cluj Napoca, Gheorghe Șurubaru. De altfel, firma respectivă, pe vremea când Șurubaru era viceprimar, a câștigat contractul de reabilitare a spațiului din fața Gării Cluj Napoca, care a avut o valoare de peste 6 milioane de lei. De asemenea, pentru pasajul subteran Piaţa Gării, lucrările de proiectare şi execuţie, au fost făcute de aceeași firmă care a câștigat 4,964,853.46 lei. Potrivit unui top din 2014 al firmelor care au câștigat din lucrările publice licitate în cadrul administrației municipale a Clujului, firma Abed Nego era pe locul 10, cu contracte de peste 1,1 milioane de euro. Anul trecut, cifra de afaceri a firmei lui Ionașcu era de peste 17 milioane de lei.

Marea parte a contractelor câștigate de Abed Nego au fost pe raza CFR Bihor, unde printre șefi se regăsea și Marius Ionașcu. Conflictul de interese care apărea la acordarea contractelor respective nu l-a deranjat pe Gheorghe Șurubaru, care era șeful lui Ionașcu.

Au ”pișcat” CFR-ul de câteva milioane de lei

Construcții Feroviare Mureș SA este controlată de acționarii  DICUI DELIA ZOITA, acționar majoritar și administrator, și CUTIERU IOAN, HOMOROZEANU MIHAI și DICUI ANICA. Ion Cutieru este fost director la Regionala CFR Bucureşti, astfel că se poate explica faptul că această companie a câștigat zeci de contracte de la CFR. Mai mult, potrivit unui anunț făcut de IPJ Mureș, acționarul majoritar are probleme cu legea. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor — I.P.J. Mureş au dispus începerea urmăririi penale faţă de Dicui Delia Zoiţa, administrator în cadrul S.C.Construcţii Feroviare Mureş S.A Tg. Mureş, şi Naşca Grigore, administrator al S.C. Giganţi Serv S.R.L. Sighişoara, sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice. Cei doi sunt acuzați că au determinat funcţionari din cadrul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., dar şi de la subunităţile regionale şi teritoriale ale acestei companii,să recepţioneze lucrări şi să deconteze devizele aferente acestora, în pofida realizării unor prestaţii parţiale sau defectuoase, ce au ca obiect reabilitarea unor elemente ale infrastructurii feroviare administrate de Regionala CF Braşov. Prin faptele lor, membrii reţelei au prejudiciat patrimoniul Companiei Naţionale Căile Ferate Române, cu 2.600.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.