Potrivit unei ierarhizări a orașelor din România, în opinia experților din cadrul Băncii Mondiale Cluj Napoca s-a situat pe locul II în Topul celor mai atractive orașe. Prima poziție este ocupată de București, iar după Cluj urmează orașe precum Iași, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați, Brașov, Oradea și Ploiești, arată raportul Băncii Mondiale.

Proximitatea graniței de vest oferă avantaje clare, pentru că zona vestică este în general preferată de investitori datorită amplasării în apropierea piețelor europene vestice. Astfel, poziția geografică reprezintă în mod evident un factor de atracție, în special pentru centrele de producție, arată Hotnews.ro

În România, investițiile domestice, deși ușor în recuperare comparativ cu anii precedenți, rămân insuficiente pentru păstrarea economiei pe linie de plutire. Totuși, criza economică actuală vine cu o oportunitate reală pe care România ar trebui să o valorifice. Cea mai mare oportunitate pentru România și orașele sale o reprezintă fenomenul reshoring (planurile curente ale companiilor europene de a reduce sau repatria lanțurile valorice de producție/ facilitățile, având în vedere distanțele din ce în ce mai problematice și tensiunile comerciale care au escaladat din cauza pandemiei).

Astfel, capacitățile de producție retrase de pe alte continente ar trebui relocate în România dacă putem să câștigăm competiția cu alte state din regiune și să demonstrăm avantajele noastre competitive. România este foarte competitivă în termeni de costuri iar producția industrială a crescut semnificativ în anii din urmă. Aceste caracteristici pot transforma țara într-un magnet pentru investiții, în special în zona de producție. În viitor, se preconizează că conexiunea dintre Europa și China se va schimba; multe capacități de producție importante ale companiilor europene care funcționează în Asia vor fi relocate în Europa pentru a controla mai bine lanțul de aprovizionare. România și alte țări CEE sunt atractive în special pentru piața forței de muncă, cu salarii inferioare celor din Europa de vest, similare în unele cazuri – și în special în anii recenți – cu cele din China.

1 COMENTARIU

  1. Repet. Sunt niste pareri facute dintr-un birou din europa, fara sa vina in vizita, pe baza la unele atractii turistice. Nu stiu ce drumuri sparte avem in turda si ce trafic infernal avem.in cluj. Sunt groaznice ambele orase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.