Evaziunea fiscală reprezintă o temă fierbinte în campania electorală pentru alegerile generale din Germania de pe 22 septembrie. Contracandidatul Angelei Merkel, Peer Steinbrueck, a criticat Elveţia într-un discurs electoral, afirmând că nu l-ar deranja să „trimită cavaleria să lupte împotriva fraudei şi evaziunii fiscale”.
Legea obligă persoanele care traversează graniţa cu mai mult de 10.000 de euro cash să declare sumele. În Germania, numărul cazurilor în care această regulă este încălcată a crescut de 11 ori în ultimii 12 ani. Pedeapsa constă în confiscarea a 10-25% din suma descoperită.
Germanii şi britanicii nerezidenţi în Elveţia deţineau în anul 2010 fonduri nedeclarate de 164 miliarde franci elveţieni (132 miliarde euro) în băncile elveţiene, potrivit estimărilor companiei de consultanţă Booz & Co.
De atunci, peste 36.000 de persoane s-au înscris în programul de amnistie fiscală instituit de autorităţile germane, prin care cetăţenii care au ascuns bani în conturi off-shore se pot autodenunţa, plătind numai taxele aferente şi o amendă simbolică, fără alte complicaţii.
Anul trecut, autorităţile vamale germane de la graniţa cu Elveţia au descoperit sume nedeclarate în valoare totală de 20 milioane euro. Numai în oraşul Lindau au fost găsite sume în valoare totală de 2 milioane euro, un bărbat fiind prins cu 25.000 de euro ascunşi într-o casă din turtă dulce.
„Un cuplu de pensionari avea bani în pantofi, iar într-un alt caz cineva acunsese banii lângă bateria automobilului. Ascunderea banilor în compartimente ascunse sub haine sau în lenjeria intimă este deja un incident comun”, comentează un purtător de cuvânt al autorităţilor vamale din districtul Singen, la graniţa cu Elveţia.
Pe lângă banii ascunşi prin metode bizare, autorităţile vamale germane caută şi documente care să ateste existenţa unor conturi secrete. Anul trecut, ofiţerii din zona Lindau au descoperit documente în baza cărora au fost depistate coturi offshore în valoare de peste 1,3 miliarde euro, însă o parte din sume erau declarate către Fisc.