Un bărbat cu un comportament suspect, cel mai probabil sub influența unor substanțe sau beat, a încercat să conducă mașina unui curier și a lovit un alt autoturism, iar apoi a vrut să plece cu un Audi în care era o femeie și copilul ei. Soțul femeii l-a luat la bătaie, în cele din urmă, relatează stiridecluj.ro

Incidentul s-a produs în parcare la ansamblul rezidențial La Riviera, din Gheorgheni, de Aleea Slănic.

Un curier s-a oprit să livreze un colet, iar bărbatul cu bluză galbenă s-a urcat la volan dubei și a dat mașina curierului în față și în spate până când, la un moment dat, a lovit o mașină. Apoi s-a urcat în Audi, unde era o femeie cu copilul ei, dar soțul acesteia l-a tras afara din mașină înainte să pornească Audi -ul.

Cel în galben a fugit și a încercat să se urce în alta masina, un Smart, dar femeia de la volan a reusit sa blocheze ușa. Cel in galben era pe droguri cred”, ne-a relatat un martor.

Bărbatul în galben s-a agățat de oglinda Audi -ului, când acesta a pornit din loc, iar atunci șoferul a coborât și i-a aplicat o corecție.

În jurul orei 12:30 am fost sesizati cu privire la faptul ca un bărbat ar fi incercat sa sustraga autovehiculul unei firme de curierat, autoturism care era deschis cu cheia in contact”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaș. După acest moment a urmat incidentul care poate fi văzut în imagini, iar bărbatul în galben a intrat într-un alt autoturism, pe care a reușit să îl fure.

Ulterior, bărbatul (n.red. în galben) ar fi intrat intr-un autovehicul stationat pe strada Slanic, în partea dreapta, soferul fiind la volan. În momentul in care soferul s-ar fi dat jos pentru a-l extrage din autoturism pe barbat, acesta ar fi reusit sa fuga cu masina.

Imediat dupa aceste fapte au fost alertate toate echipajele de politie din teren, iar in scurt timp politistii Biroului Rutier l-au depistat in Piata Cipariu si l-au imobilizat.

La unitatea medicala, barbatul a refuzat recoltarea probelor biologice. Acum se afla la sediul Politiei Rutiere, este audiat. 

Exte vorba despre un tanar de 21 de ani, din Gura Humorului”, mai spune Carmen Pompaș.

Politistii Biroului Rutier Cluj au actionat prompt, ”ca la carte”, și l-au prins pe suspect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.