Articol redactat de Mihaela Trif pentru Ziar de Cluj
Rudele unei minore au alertat autoritățile după ce au observat că tânăra a plecat de acasa, fară a spune unde și cu cine. Tânăra din comuna Cămărașu s-a urcat în mașina unui bărbat de 49 de ani și nimeni nu a mai auzit de ea. La scurt timp după apelul la 112 al familiei tinerei, cei de la Poliția Apahida au primit ajutor de la SIC și au demarat procedurile de localizare a tinerei. După ore de căutări, cei doi au fost depistați pe raza municipiului Oradea, unde își are domiciliu bărbatul care ar fi întreținut relații sexule cu minora. Mai mult, cei doi s-au cunoscut pe internet și au comunicat timp de mai multe luni de zile, iar acum bărbatul de la Oradea „ar fi venit după ea”. Surse din cadrul anchetei susțin că minora a fost ademenită de către orădean prin intermediul unui cont fals de Facebook.
„La data de 13 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au reţinut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
În fapt, la data de 12 august a.c., cel în cauză ar fi luat-o cu un autoturism pe minora în vârstă de 14 ani, de la locuința bunicilor săi, din Cămărașu, județul Cluj, îndreptându-se înspre Cluj-Napoca. Rudele tinerei au alertat autoritățile, întrucât minora nu le-ar fi spus unde pleacă și cu cine anume. În baza sesizării, la nivelul inspectoratului s-a constituit o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, Serviciului de Investigații Criminale, Criminalistic ș.a., pentru depistarea minorei și stabilirea circumstanțelor exacte în care a părăsit domiciliul. În urma identificării autoturismului care se deplasau cei doi, acesta a fost dat în urmărire și în consemn la frontieră, fiind depistați pe raza municipiului Oradea.
Cercetările efectuate până în prezent au indicat faptul că cei doi au întreținut relații sexuale. În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale. La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor și de sprijinul polițiștilor de investigații criminale din Bihor”, arată cei de la IPJ Cluj.