Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Preşedintele a spus că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una „care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor”.

„Din punctul meu de vedere, această atitudine a majorităţii USL, care respinge punerea în aplicare a referdnumului din 2009 nu are nimic de a face cu democraţia şi cu poporul în numele căruia Parlamentul susţine că îşi exercită mandatul”, a spus Băsescu.

„În această după amiază am declanşat procedura unui nou referendum, cu două întrebări: dacă românii doresc un Parlament unicameral şi dacă doresc un Parlament cu 300 de parlamentari. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există şansa ca Parlamentul să revină la respectarea voinţei poporului, există şi posibilitatea ca Curtea Constituţională să respingă o lege de revizuire care nu ţine cont de voinţa poporului. Dar am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională. Dau posibilitatea românilor să se pronunţe din nou dacă doresc Parlament unicameral şi Parlament cu 300 de parlamentari”, a spus preşedintele.

El a adăugat că este obligaţia sa să utilizeze toate mijloacele constituţionale „pentru a da şansa ca democraţia să învingă voinţa parlamentarilor şi să se aşeze în interesul cetăţenilor”.

„Voi emite decretul şi în funcţie de ce se întâmplă cu Legea referendumului. Dacă Legea referendumului va fi modificată cu prezenţa de 30%, o să beneficieze şi acest referendum de avantajul privind o prezenţă de 30%. Vreau să subliniez, sunt hotărât să-i determin pe parlamentari să respecte votul cetăţenilor. A fost un referendum, este obligaţia Parlamentului să respecte acest referendum”, a afirmat Traian Băsescu.

El a adăugat că a ţinut să lanseze această procedură cât timp parlamentarii lucrează, înainte de vacanţa parlamentară.

„Nu am vrut să lansez procedura de declanşare a referendumului în vacanţa parlamentară am vrut să lansez această procedură cât timp parlamentarii sunt la lucru”, a spus şeful statului.

Întrebat dacă va merge în Parlament, el a spus: „În Parlament nu am de ce să merg, deşi dacă aş fi invitat aş merge cu plăcere”.

Întrebat ce are însemna dacă nu s-ar ţine cont de nici de rezultatul celui de al doilea referendum pe această teă, Băsescu a răspuns: „Atunci s-ar desfiinţa alineatul 3 din art. 1 din Constituţie, care spune că România este stat de drept”.

El a adăugat că ar fi de neconceput acest lucru în toate ţările europene, ca să existe un referendum valid şi clasa politică să refuze să-l pună în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.