Preşedintele Traian Băsescu a criticat marţi faptul că din partea statului român contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost semnat de un secretar de stat din Ministerul Transporturilor, spunând că este o situaţie similară cu poziţia premierului pe tema Roşia Montană.
„E tare! Este exact ca aia: sunt de acord ca prim-ministru, dar în Parlament nu sunt de acord. Avem un premier şi un deputat la Palatul Victoria. Este unul în doi sau doi în unu. Din doi abia faci unul”, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la faptul că un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a semnat contractul de privatizare cu GFR, în cazul CFR Marfă.

Contractul de privatizare pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă a fost semnat, luni după-amiază, potrivit Ministerului Transporturilor.

Potrivit unor surse din MT, contractul a fost semnat de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu şi de directorul general al GFR, Sorin Chinde. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.