Potrivit programului publicat de Preşedinţie, Traian Băsescu va fi primit, miercuri, la ora 14.00, la Bratislava, la Palatul Prezidenţial, de către preşedintele Republicii Slovace, Ivan Gašparovič, urmând să aibă loc convorbiri tête-à-tête, o ceremonie de decorare şi convorbiri cu participarea celor două delegaţii.
La ora 15.30 va avea loc o declaraţie de presă comună cu preşedintele Ivan Gašparovič, urmate la 16.45, la Castelul Bratislava, de convorbiri cu preşedintele Parlamentului Republicii Slovace, Pavol Paška. Prima zi a vizitei se va încheia cu un dineu oficial oferit de preşedintele Ivan Gašparovič în onoarea preşedintelui Traian Băsescu, la ora 19.00, la Palatul Prezidenţial.
Joi, preşedintele Băsescu are programată, de la ora 10.15, participarea la ceremonia depunerii de coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române, la Zvolen, iar la ora 11.00, la Banská Bystrica, va participa la ceremonia depunerii de coroane de flori la monumentul din cadrul Muzeului Eliberării Slovaciei, la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace.
La ora 13.00 preşedintele va participa, împreună cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, la Primăria din Banská Bystrica, la ceremonia de dezvelire a plăcilor comemorative în cinstea armatei române şi ruse, eliberatoarele oraşului, fiind programat şi un dejun oficial oferit de primarul oraşului Banská Bystrica, Peter Gogol.
sursa: mediafax