Alex este un bărbat longilin, cu trăsături extrem de fine. Aşteaptă discret, pe coridoarele I.M.L. Cluj, să fie consultat de către legişti. Mărturiseşte – de bună voie şi nesilit de nimeni – că a rămas fără jumătate din ureche, pe data de 6 decembrie, după o confruntare violentă cu colegul de cameră de pe şantierul din comuna Baciu, acolo unde cei doi muncesc. Mai spune că agresorul său este un anume Gigi – pronunţă, ţuguindu-şi buzele, “Jiji” – care l-a atacat după un schimb “prostesc” de vorbe între ei.
Marţi, 12 decembrie, pe coridoarele I.M.L. Cluj bărbatul aşteaptă să fie consultat de către legiştii clujeni. Poartă pe cap un fes de lână, dar acesta nu reuşeşte să-i mascheze complet urechea bandajată. După ce-mi mărturiseşte că i-a fost muşcată o parte din ureche – şi apoi pusă la loc de către medici – îi smulg, cu mare greutate, următoarele mărturisiri. Plin de cohetărie îmi declară pentru început că are 50 de ani – voi afla mai târziu că 52 – şi că s-a externat după şase zile de internare la Clinica O.R.L. din Cluj, unde a suferit o grea operaţie, de pe urma căreia nu se ştie deocamdată dacă i s-a “sudat” fragmentul desprins din lobul urechii. Arată apoi că a fost muşcat de colegul de cameră de pe şantierul din Baciu, unde cei doi muncesc, după o ceartă avută cu el, pe teme minore şi “prosteşti”. Aflu de asemenea că – pe lângă cea de la ureche – mai are o muşcătură contactată de la partener, pe trup, dar nu foarte pronunţată… Îmi mai spune că a venit la spital de unul singur, cu fragmentul de ureche introdus într-o pungă cu spirt. Încerc să aflu mai multe dar omul, speriat, retractează totul. Prea târziu… Este poftit apoi în cabinet, după care se întoarce cu certificatul medico-legal, pe care şi-l maschează ca pe un obiect de preţ, după care părăseşte rapid încăperea.
Pe baza numelui şi datelor oferite de Alex, aflu mai multe din partea d-nei Monica Luminiţa Costin, director îngrijri medicale şi purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj: “Pacientul, în vârstă de 52 de ani, s-a prezentat în Clinica ORL în data de 6 decembrie, ora 10.54. A venit de urgenţă, de unul singur, pentru o plagă muşcată a pavilionului auricular drept, afirmativ post agresiune fizică, persoană cunoscută victimei, la aproximativ două ore de la producere. Se intervine chirurgical, evoluţia este favorabilă, pacientul părăseşte spitalul la data de 11 decembrie cu diagnosticul de plagă deschisă a auriculului, plagă muşcată cu amputarea parţială a pavilionului auricular drept”. Chestionaţi pe această temă, reprezentanţii I.P.J.Cluj ne-au declarat că poliţiştii din comuna Baciu nu au habar ca un asemenea incident să se fi produs pe raza comunei. Semn că bărbatul a suferit în tăcere şi – până la întâlnirea cu reporterul Gazeta de Cluj – a făcut totul cu multă discreţie, incidentul având toate caracteristicile unei încăierări, extrem de violente, între persoane homosexuale…
[…] citeste mai mult aici […]
[…] citeste mai mult aici […]
[…] citeste mai mult pe aici […]
[…] citeste mai mult pe aici […]
Domnilor, acesta este articol de anul 2017?! Va invit sa va reveniti, din respect pentru cititorii dv!
Daca tu consideri ca asta a fost o scena de violenta dintre doi homosexuali esti destul de incuiat la minte. In primul rand nu am vazut in articolul prezentat de tine o declaratie a celul vatamat in care afirma ca „iubitul” sau „concubinul” sau orice altceva ce tine de relatiile intre doua persoane precum ca ar fi impreuna. In al doi lea rand nu mi se pare ok sa afirmi niste chestii care nu sunt adevarate doar pentru a marii activitatea articolului tau. Invata sa scrii un articol si sa nu pui un titlu care nu are absolut nici o legatura cu continutul lui.