Un bărbat, din judeţul Cluj, suspectat de săvârşirea infracţiunii de ultraj a fost
reţinut pentru 24 de ore. Un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Comunală Frata, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost solicitat să aplaneze o situaţie conflictuală între mai multe persoane. Poliţistul s-a deplasat la faţa locului, iar în moment în care a încercat să discute cu M. Ciprian-Valer, 33 ani din Frata, care era implicat în scandal, acesta a devenit agresiv, manifestându-se violent faţă de poliţist. Pentru a stinge conflictul existent poliţistul a uzat de arma din dotare şi a tras un foc în plan vertical, iar bărbatul a fugit de la faţa locului într-o direcţie necunoscută. Astăzi, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, persoana suspectă a fost depistată şi prezentată Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate, potrivit competenţei, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.