Un bărbat de 54 de ani, din comuna clujeană Suatu a fost victima a două episoade de bătăi, combinate cu tortură, cum rar se mai întâlnesc în ziua de azi! Toate, venite din partea ginerelui său, un tânăr meşter de tatuaje – originar din Bacău – pripăşit la el în casă după ce i-a cucerit fiica şi i-a făcut şi doi copii! Bărbatul spune că ginerele Titi n-a acceptat gradul de afectivitate care se stabileşte îndeobşte între o fiică şi tatăl ei şi a interpretat acest lucru ca pe un incest, aşa că a fost “pedepsit” într-un mod inimaginabil: bătut în două reprize – şi în a doua, după ce a reclamat la poliţie cazul a fost scrijelit, cu metodă, timp de două ore, în zona pieptului, cu un cuţit de bucătărie! În răstimpuri, ca să-şi savureze “opera”, ginerele se prefăcea că-l scapă în abdomenul socrului!
Victima: “Ginerelui i se părea că le conduc viaţa”
Szocs Csaba este zugrav de profesie şi membru al unui cult religios neoprotestant. Mărturiseşte, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj, că la această oră munceşte în diverse locuri, pe unde primeşte comenzi – însă odinioară a muncit, în condiţii extrem de dificile, în primele luni ale lui 1989, la Casa Poporului a lui Ceauşescu. „Am avut tot felul de necazuri acolo – datorită ritmului şi condiţiilor de muncă, sub un mare stres – dar ce-am păţit atunci a fost nimic faţă de suferinţele pe care mi le-a produs vineri şi sâmbătă ginerele meu, Constantin, un moldovean din Bacău, în vârstă de 36 de ani, care s-a căsătorit cu fiica mea şi s-a mutat, cu ea şi cu cei doi copii ai lor, la mine-n casă. Normal că i-am primit, ce să fac, doar nu se cădea să-i las în stradă”, îşi începe acesta tulburătoarea istorisire. Molcom, cu dificultăţi de vorbire, cu „faţadizarea” complet distrusă şi cu suspecte tăieturi pe piept, ce se întrevăd prin cămaşa larg deschisă, acesta declară: “Toată “jucăria” a început vineri 27 iulie, noaptea, după ce ginerele s-a întors, beat-turtă, de la un vecin din sat şi după un stagiu serios şi la bar. Stau în aceeaşi casă, împreună cu el, fiica mea, soția şi cei doi nepoţei. Rapid şi-a găsit o supărare la adresa mea – faptul că am avut întotdeauna o relaţie specială cu fiica mea, firească de altfel, între un tată şi fiică, după cum am citit şi eu prin cărţi – acuzându-mă că trăiesc cu ea”. Explică apoi că e clujean get-beget dar, forţat de greutăţile vieţii, şi-a vândut locuinţa de pe strada Rakoczi Ferencz şi şi-a cumpărat o căsuţă veche, în Suatu, unde s-a mutat cu familia. Totul, pentru că acolo cheltuielile sunt cu mult mai mici decât la Cluj-Napoca. „Nu ştiu unde s-au cunoscut cei doi, atâta ştiu că fata a fost chemată de el, în Sicilia, şi de acolo au venit împreună acasă. Atunci, în 2012 erau numai ei doi – însă între timp au avut doi copii, unul de un an şi o lună şi altul de doi ani şi jumătate. Dar încă de atunci ginerele dădea dovadă că e teribil de nemulţumit de mine. I se părea că eu le conduc viaţa, când eu nu le doream altceva decât binele. Au locuit şi la Cluj, în Floreşti, într-o garsonieră primită de Titi de la muncă – dar l-au dat afară de la serviciu şi, neavând ce face, au predat locuinţa şi s-au întors să locuiască la mine”, arată acesta, cu obidă…
Csaba a fost chinuit ore în şir şi scrijelit cu un cuţit de bucătărie de către ginere
Şedinţă de tatuaj, cu cuţitul de bucătărie, pe pieptul socrului
Relatează apoi, în detaliu, episoadele de coşmar pe care le-a trăit în cele două zile: “Vineri seară mi-a ars câţiva pumni, în timp ce mă înjura de mama focului – dar apoi s-a liniştit şi s-a culcat. Însă calvarul a început sâmbătă dimineaţă, cu încă o tură de pumni… Apoi a intervenit Rozsa, soţia mea şi el a înşfăcat un topor, după care a dus-o în şură, unde a lovit-o cu coada acestuia de mai multe ori! A mai lovit-o şi cu un cadru de lemn dar – obosit – a scăpat-o pe soţie şi aceasta s-a refugiat la sora ei, care se afla atunci la noi. De acolo, ele au anunţat poliţia şi la scurt timp a apărut agentul cu maşina. Ne-a convocat pe amândoi la post, ne-am dus şi am povestit prin ce-am trecut eu şi soţia mea. L-a ascultat, de asemenea şi pe el, apoi ne-a spus să ne întoarcem acasă şi să avem grijă ce facem”… Dl. Csaba arată apoi că, ajunşi acasă, ginerele Titi s-a ambalat din nou şi atunci a început coşmarul vieţii sale: “Au urmat noi lovituri de pumn, picioare, apoi a înşfăcat un par pe care l-a rupt de mine şi, la final m-a pus jos, cu cuţitul de bucătărie în dreptul pieptului. Nu vă mai spun: cuţitul era foarte ascuţit şi avea o lamă de minim o jumătate de metru. Apoi mi-a decupat cu grijă cămaşa, lăsându-mă gol până la bust şi timp de două ore m-a chinuit şi tatuat încontinuu cu cuţitul de bucătărie, prefăcându-se că-l scapă în abdomenul meu! La un moment dat, după ce-şi satisfăcuse poftele sadice, l-am rugat să mă lase la WC. M-a lăsat – iar eu am reuşit să sar gardul jos al gospădăriei noastre şi să mă refugiez în satul vecin, Turmaş, la fraţii mei de cult. Ei tocmai se întorseseră de la biserică, aşa că m-au spălat, mi-au dat de mâncare şi haine curate, nu înainte însă să sune la numărul de urgenţă 112”. Rapid, au venit la faţa locului poliţia şi ambulanţa, care l-au transportat pe Csaba la U.P.U.Cluj. După ce a primit primul ajutor de la medici, de teamă să se întoarcă acasă, Csaba s-a refugiat pe Rakoczi, la cumnata lui căreia-i vânduse casa, timp de două zile, iar acolo a fost bine primit şi tratat. Abia după ce a mai prins un pic de curaj Csaba s-a întors la Suatu, îndreptându-se direct spre poliţie, unde a făcut imediat o plângere împotriva ginerelui său. A aflat că între timp Titi şi-a luat soţia şi copiii de acasă şi s-a mutat la Bodrog, o localitate învecinată, pe raza comunei Pata, la o rudenie de-a sa. “Acum m-am prezentat la I.M.L.Cluj, la indicaţia poliţiştilor din comună, ca să adaug certificatul la plângerea făcută. Dar, ce mă supără cel mai mult e faptul că în timp ce mă bătea, fata mea râdea de mine şi comenta că-s un sac perfect de box. Ce să facă săraca, dacă-i sub stăpânirea lui… Nu avea altă şansă decât să se dea cu el, altminteri o desfigurează şi pe ea”, arată bărbatul, dezolat. Apoi intră în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce peste câteva minute cu un certificat în care medicii i-au recomandat două săptămâni de îngrijiri medicale…
Punctul de vedere al I.P.J.Cluj
“La nivelul Postului de Poliţie Suatu a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere, în urma unui eveniment petrecut sâmbătă pe raza localităţii. În continuare, în cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi a fi luate măsurile legale ce se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.