Maria Nerţan este o femeie  în vârstă de 61 de ani din localitatea Luna de Jos, comuna Dăbâca, al cărei fiu, Marius, tocmai devenise fericitul tată al unui nou născut de sex bărbătesc. Însă ghinionul – sau ceasul rău – a făcut ca în aceeaşi zi cei doi, mamă şi fiu, să fie bătuţi sălbatic, iar Marius chiar  în două rânduri de către nişte consăteni  aflaţi sub influenţa alcoolului.

Doamna Maria aşteaptă răbdătoare, la uşa cabinetului de  consultaţii al I.M.L. Cluj, să-i vină rândul pentru a fi văzută de către medicii clujeni. Mâna îi este aproape inertă, iar de sub ochi îi iese în evidenţă o vânătaie uriaşă. Aceasta mărturiseşte că ziua de duminică 18 septembrie n-o s-o uite prea curând, şi asta din două motive: este ziua de naștere a nepoţelului ei şi pentru că la această dată a încasat singura bătaie de pe parcursul întregii sale vieţi, dar în aceeaşi situaţie se află şi fiul ei, Marius. Despre el doamna Maria declară că se află internat la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, însă se va prezenta și acesta, curând, la I.M.L. pentru a-şi scoate certificat medico-legal care să ateste agresiunea suferită. Relatează femeia pățania prin care a trecut: „După naşterea băieţelului său, Marius a dat fuga la bufetul din sat ca să sărbătorească fericitul eveniment. Însă acolo a avut un conflict verbal cu un consătean în vârstă de circa 28-29 de ani, unul Alex, care a sărit apoi la fiul meu și l-a luat la bătaie. Realizând că treaba se poate sfârşi urât, fiul meu a luat-o la fugă, fără să-şi dea seama că în timpul primei îmbrânceli cineva din grupul acestui Alex i-a subtilizat telefonul mobil şi ţigările. Ajuns acasă m-a rugat să ne întoarcem împreună şi să vedem dacă nu cumva telefonul său o fi căzut pe undeva ”. Însă, culmea, după ce mama şi  fiul ei au ajuns la crâşmă, cei doi au dat de agresor, care chefuia fără griji, împreună cu alţi şase ciraci din sat. În momentul când l-au văzut pe Marius, aceştia – cu energii sporite și chef de bătaie de zile mari – au luat-o la fugă după Marius şi, după câţiva metri au reuşit să-l ajungă şi să-l pună la pământ. Pentru o mai bună edificare a subsemnatului, doamna Maria îmi pune la dispoziţie numărul de telefon al fiului său, internat la Spitalul de Recuperare. Sun degrabă, iar acesta ne declară următoarele:  “Să vă spun cum s-a desfășurat chiar de la început toată tărăşenia. Când am mers la bar şi mi-am cumpărat ţigările, la ieşire am fost abordat de acest individ şi de alţi amici de- ai lui. Au năvălit pe mine și în agitația aceea mi-au luat telefonul şi ţigările, însă norocul meu a fost că de data aceea am reuşit să scap prin fugă. Însă, după ce m-am întors  împreună cu mama ca să-mi recuperez bunurile a început calvarul meu şi al mamei. M-au prins din nou şi m-au rupt în bătaie, cu lovituri la ochiul drept, la nas şi gât, iar mama a fost lovită cu sălbăticie când a intervenit să mă salveze de pumnii şi picioarele lor, eu fiind căzut la pământ în acel moment. Ce mai pot să vă spun este că până la venirea poliţiei şi ambulanţei mama n-a mai ştiut nimic de ea, atât de tare a fost lovită de acest individ numit Alex, dar nici eu nu stau mai bine”. Curând, mama tânărului este invitată în cabinetul de consultaţii al I.M.L. şi se întoarce după câteva minute cu un certificat medico-legal în care îi sunt recomandate, deocamdată, 5 zile de îngrijiri medicale,  urmând ca zilele de îngrijiri să-i fie suplimentate în caz că radiografia ce urmează a-i fi făcută va dezvălui o leziune şi la mâna stângă. Apoi – înainte de a părăsi sediul I.M.L. Cluj- promite solemn că nu va lăsa această faptă nepedepsită și va face și ea, cât de curând, plângere penală împotriva săteanului din Luna de Jos.

„La data de 18 septembrie a.c., un  bărbat, de 38 de ani, din Luna de Jos, a sesizat Poliția cu privire la faptul că, în timp ce se afla în fața unui local public de pe raza localității de domiciliu, a fost agresat fizic de un alt bărbat. La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță care i-a acordat bărbatului îngrijiri. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

 

                                                                        Sorin Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.