(Tomer Neuberg/Flash90)

Benjamin Gantz, cooptat recent în cabinetul de război și în Guvernul de urgență al Israelului, este fiul lui  Nahum Gantz, originar din Sovata, județul Mureș.

„Parteneriatul nostru nu este politic, este o soartă comună. În acest moment suntem cu toții soldații Israelului”, a declarat Gantz.

Netanyahu a declarat că poporul Israelului și conducerea sa sunt uniți.

„Am lăsat deoparte toate diferențele pentru că soarta statului nostru este în joc”, a spus el.

În urma unei reuniuni între Netanyahu şi Gantz, preşedintele Partidului Unităţii Naţionale, „cei doi s-au pus de acord în ce priveşte instalarea unui guvern de urgenţă şi a unui cabinet de război”, au anunţat aceştia într-un comunicat comun, citat de AFP şi EFE.

Cabinetul de război va fi compus din cei doi politicieni şi din ministrul apărării, Yoav Gallant.

Benny Gantz, fost şef al armatei, inclusiv în războiul de 50 de zile din Gaza împotriva Hamas în 2014, a fost ministru al apărării între 2020 şi 2022.

Cinci membri ai partidului lui Ganty vor fi numiţi miniştri fără portofoliu, iar un loc în cabinetul de securitate îi va fi rezervat celuilalt lider al opoziţiei, Yair Lapid, şef al partidului centrist Yesh Atid şi fost prim-ministru.

‘Niciun proiect de lege sau decizie guvernamentală fără legătură de desfăşurarea războiului nu va fi propus guvernului’, menţionează comunicatul.

Guvernul actual al lui Netanyahu, susţinut de 64 din cei 120 de deputaţi din Knesset, este compus din partide de dreapta, de extremă dreapta şi ultra-ortodoxe.

Prin intrarea partidului lui Gantz, guvernul de urgenţă va avea sprijinul a 76 de deputaţi.

Beny Gantz, născut pe 9 iunie 1959 în Kfar Ahim, Israel, este un militar și om politic israelian. A deținut funcția de general-locotenent în retragere și a fost al XX-lea șef al Statului Major al armatei israeliene („Ramatkal”) între 14 februarie 2011 și 16 februarie 2015. El a crescut în moshavul Kfar Ahim, lângă Kiryat Malahi, în centrul Israelului, într-o familie de evrei supraviețuitori ai Holocaustului din Ungaria și România. Tatăl său era originar din Sovata, Transilvania, România, iar mama sa s-a născut la Mezőkovácsháza, provincia Békés, în sud-estul Ungariei.

Citește și: Deputatul clujean Coleșa are voie să vorbească 10 secunde la locul de muncă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.