Doar şapte minute a fost nevoie pentru ca un jurnalist britanic să fie identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere video chineze. John Sudworth a vizitat oraşul Guiyang, din provincia Guizhou, pentru a evalua eficienţa reţelei de camere instalate de China, pe aproape întreg teritoriul ţării.

Potrivit adevarul.ro corespondentul BBC s-a înregistrat cu complicitatea autorităţilor, în baza de date a locuitorilor oraşului şi a fost apoi adăugat în lista persoanelor căutate de poliţie. După aceea a plecat la plimbare prin oraş şi a  fost reperat de camerele de supraveghere de îndată ce a coborât din maşină. Recunoscut imediat, jurnalistul a fost arestat câteva minute mai târziu. Şapte mai precis.

China are cel mai avansat şi cel mai mare sistem de securitate din lume. În total, aproape 170 de milioane de camere CCTV vor fi amplasate în toată ţara. O cifră care ar trebui să fie înmulţită cu trei până în 2020. Pentru cetăţenii chinezi obişnuiţi nu este necesar să furnizeze o fotografie. Pentru a-şi actualiza baza de date, poliţia foloseşte documentele de identitate. Sistemul lor ultra-sofisticat de recunoaştere facială face restul. Guvernul chinez nu este singurul care beneficiază de această tehnologie, care este de asemenea folosită de companii private.

În plus, chinezii s-ar putea aştepta, începând cu anul viitor, la punerea în aplicare a unui sistem de control asupra fiecărui individ, pornind de la comportamentul acestuia în lumea virtuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.