Participanţii la Ziua Biodiversităţii – eveniment organizat de Asociaţia Transilvania Verde în cadrul proiectului „Rezervaţiile Naturale Fânaţele Clujului – o comoară neglijată” –, au identificat 215 specii de plante şi animale în 24 ore. În concursul „Conservarea biodiversităţii în imagini” au fost înscrise 103 fotografii ce sunt supuse votului publicului pe pagina de facebook a Asociaţiei Transilvania Verde. Se vor acorda 2 premii de câte 100 lei pentru poza şi pentru albumul cu cele mai multe like-uri şi share-uri obţinute.

„Fânaţele Clujului” este o comoară unică a biodiversităţii de care pot fi mândri toţi clujenii. Rezervaţia păstrează un colţ din peisajul natural dezvoltat în această zonă în decursul a mai multor secole. Bogăţia acestei zone a captat interesul specialiştilor la începutul anilor 1900, determinându-i să desemneze aici una dintre primele arii protejate din ţară. Se poate observa aici un mozaic unic de habitate naturale, semi-naturale şi formate prin activitatea omului, de la habitate uscate, xerofile până la cele umede, aflate într-o continuă transformare. Rezervaţia Fânaţele Clujului este renumită şi datorită reliefului caracteristic, dominat de prezenţa glimeelor (copârşaielor) respectiv vegetaţiei stepice. Unele specii de plante şi insecte sunt cantonate doar aici, fiind cunoscute chiar şi endemisme subspecifice. Cei 215 taxoni determinaţi în 24 de ore cu ocazia Zilei Biodiversităţii (18-19 mai) reprezintă numai o mică parte din diversitatea speciilor existente aici. Pe suprafaţa ariei protejate au fost semnalate de biologi mai mult de 1.000 specii de plante vasculare şi peste 600 de specii de fluturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.