Banca Nationala Româna a câstigat în disputa cu bancile ofertante de credite. Românii mai pot accesa împrumuturi 60 de zile dupa vechiul regulament.

Noile masuri pot avea, totusi, un efect pozitiv asupra populatiei.

Banca Nationala a României a aprobat o parte dintre masurile anuntate în urma cu câteva saptamâni si îndelung contestate atât de catre doritorii de credite, cât si de ofertanti.

Desi reprezentantii BNR au acceptat în cele din urma sa renunte la introducerea unui test obligatoriu de stres pentru potentialii clienti ai bancilor, acestia nu au facut rabat bancilor în ceea ce priveste celelate conditii de creditare. Astfel, cel mai probabil de la sfârsitul lunii octoombrie, românii vor lua mai putine credite, mai mici si mai scumpe. Reglementarile BNR ar putea avea si anumite efecte pozitive asupra populatiei, prin implemenetarea unor masuri care ar impune o mai mare transparenta în sistem.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat în repetate rânduri ca pofta de credit a românilor nu este tocmai sanatoasa pentru economie, primul efect al îndatorarii mai mari a populatiei fiind cresterea inflatiei, care s-a mentinut la peste 8% în primele luni ale anului. Unii analisti considera ca inflatia ar putea atinge si chiar depasi pragul de 9% în luna urmatoare, dupa care, pe fondul unui an agricol bun, aceasta va începe sa scada.

BNR- adeptul birocratiei

Desi bancile au cerut BNR sa renunte la o parte dintre conditiile pe care aceasta dorea sa le impuna, conducerea acesteia nu a aprobat introducerea în dosarul de creditare, ca obligatorie, a unei adeverinte fiscale, ca procedura necesara obtinerii unui împrumut.

BNR a mai cerut, în urma cu câteva luni, introducerea unui asa-zis test de stres prin care sa se stabileasca daca o persoana care doreste sa acceseze un credit este capabila, în orice conditii sa îl achite. Potrivit variantei initiale a BNR un client ar fi trebuit sa fie suspus testarii prin oferirea a mai multor variante de scadentare, care sa cuprinda, printre altele si varianta cea mai pesimista posibil a platilor, cea mai mare dobânda practicata de banca în ultimele 18 luni si cu cel mai dezavantajos curs valutar posibil. În cele din urma Banca Nationala a renunatt la aceasta metoda si a acceptat solutia ca bancile sa ofere o singura varianta de scadentar, dar, în paralel, clientii sa fie avertizati asupra riscurilor carora se supun si asupra pericolelor de pe piata bancara.

Paradoxal, reprezentantii BNR au oferit bancilor o mai mare libertate în ceea ce priveste selectarea clientilor si posibilitatea ca acestia sa fie tratati discriminatoriu în functie de perspective. Desi s-a acceptat ca fiecare banca în parte sa îsi stabileasca propria matrice de risc si sa îsi exprime opinia vizavi de ajustarea gradului de îndatorare pentru client, opiniile si propunerile unitatilor bancare trebuie, în prealabil, analizate de catre divizia de supraveghere din banca centrala, abia apoi putând fi avizata.

Afectati de aceste masuri vor fi, în principal clientii din sectoarele cu venituri mici, patura medie resimtindu-se doar usor în urma implementarii noilor prevederi.

Încurajarea birocratiei are si o parte buna pentru clientii bancilor care, potrivit noilor norme BNR, vor fi informati mai des si mai clar despre sumele pe care le au de platit si despre termenele de plata. “Împrumutatorii vor informa clientul si îi vor pune la dispozitie, înainte de semnarea contractului de credit, doua scadentare, în moneda nationala, ale sumelor totale de plata aferente creditului solicitat, unul întocmit luând în considerare conditiile avute în vedere pentru semnarea contractului de credit si unul luând în considerare modificarile ce pot surveni prin aplicarea prevederilor alin.(1) (care prevede obligativitatea analizei de stres, n.r.), precum si evolutia gradului de îndatorare pentru cele doua situatii”, se precizeaza în documentul suspus discutiei de catre Banca Nationala.

Masuri restrictive pentru persoane fizice

Potrivit noului regulament, bancile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populatiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, si nu doar în functie de adeverinta de salariu sau alte documente, precum în prezent. Astfel, BNR a trecut peste propunerea bancilor de a acorda credite pe baza unor venituri cu 50% mai mari decât cele din anul precedent. Bancile vor fi obligate sa calculeze gradul de îndatorare diferentiat pe categorii de clienti, pe destinatia împrumutului, precum si pe tipul de credit, respectiv în moneda nationala sau în valuta, cu dobânda fixa sau variabila.

 De asemenea, s-a stabilit ca rata maxima pe care o persoana se poate angaja sa o plateasca lunar bancii, suma rezultata prin aplicarea gradului de îndatorare în raport cu veniturile de la momentul acordarii creditului, nu va fi modificata pâna la scadenta. Reprezentantii Asociatiei Române a Bancilor au protestat împotriva acestei decizii si au afirmat ca este foarte putin probabil ca o banca sa mentina aceasi rata pe toata durata de plata a creditului.Aceasta masura a fost luata mai ales în urma ultimelor controale efectuate de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor care, în ultima perioada a întreprins mai multe controale la unitatile bancare din tara si au amendat operatorii din domeniu pentru nerespectarea normelor impuse prin contract si pentru majorari nejustificate ale sumelor solicitate de la clientii lor.

Masurile impuse de catre Banca Nationala au ca scop reglementarea sistemului. De aceea bancile sunt obligate sa renunte la ofertele promotionale si la dobânzile artificial reduse în perioada urmatoare. Totusi, desi mai sunt doar doua luni pâna la aplicarea noului regulament ofertantii de credite au decis sa intensifice camapniile mediatice si publicitare si sa ofere promotii tentante posibililor clienti sau sa le prelungeasca pe cele aflate în desfasurare.

Cu toate acestea, dat fiind faptul ca normele finale întârzie sa apara, unii dintre cei care au facut lobby pentru mentinerea actualului sistem de creditare sau pentru renuntarea la anumite masuri înca mai spera ca varianta finala va cuprinde masuri mai putin restrictive pentru banci si pentru clientii acestora.

Asa cum au afirmat reprezentantii celor mai importante banci din România, cel mai afectat sector va fi cel imobiliar, aflat, si asa, în declin. Reducerea numarului de credite imobiliare si ipotecare ar putea conduce în perioada urmatoare la o criza în domeniu si la oprirea unora dintre investitiile aflate deja în derulare. Din acest punct de vedere,  Clujul, aflat pe primul loc în topul constructiilor ar avea de suferit serios de pe urma înaspririi conditiilor de creditare.

Ligia Popa

Pâna la sfârsitul acestei saptamâni, cel târziu la începutul saptamânii urmatoare, norma va fi publicata în Monitorul Oficial. Dupa aparitia în Monitorul Oficial vom stabili cu bancherii interpretarea textului publicat", a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, citat de The Money Channel

 “În mare as vrea sa îmi arat insatisfactia ca nu am reusit sa convingem BNR-ul în primul rând sa renunte total la la obligativitatea adeverintei fiscale la contractarea unui credit, iar în al doilea rând nu am reusit sa convingem BNR ca este necesara schimbarea anumitor prevederi din regulament", a declarat Radu Ghetea, presedintele Asociaiei Române a Bancilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.