Emil Boc a declarat că ia în calcul extinderea liniei de metrou, aflată în stadiul de proiect, chiar dacă această facilitate nu se regăsește în planul de extindere al cartierului.

„Ideea construcției unei linii de metrou la Cluj-Napoca este binevenită, dar este un demers ce se va întinde pe decenii. Orașul are nevoie urgentă de infrastructură, cu bani puțini și cu un termen rezonabil de implementare. De aceea, nu înțeleg de ce Primăria nu fructifică avantajul de a avea în oraș o rețea de linii de tramvai și nu se gândește să o extindă spre marile cartiere, având astfel posibilitatea de a le conecta cu gara centrală. În Europa există orașe care nu au avut niciodată tramvai, dar au luat hotărârea să construiască de la zero o astfel de rețea, un exemplu ar fi orașul Tours din Franța (vezi foto). Avantajele tramvaiului sunt evidente: este un mijloc de transport ecologic (cu racordare la rețeaua de curent națională și nu cu folosirea de baterii, ca în cazul autobuzelor electrice), de mare capacitate, ușor accesibil, modern, durabil și necesită o întreținere cu un cost mult mai mic față de autobuze sau metrou. În plus, încă există fonduri de la Uniunea Europeană pentru proiecte cu impact redus asupra mediului, pe care Primăria le-ar putea accesa, la fel cum a procedat cu ocazia modernizării actualei linii de tramvai”, arată Adrian Costina, președinte SOS si antreprenor.

Dar Asociația Societate Organizată Sustenabil apreciază că primarul declară în sfârșit că va face poarta necesara dinspre Sopor, lucru pe care îl cerem prin campania SOS Parcul Est de ani de zile pentru ca rezidenții să nu mai ocolească minute bune, prin trafic auto, fără trotuar, până să ajungă în baza sportivă. 

„Acest lucru e periculos mai ales pentru copii. Dar nu mai bine am da gardurile jos de la pârâul Becaș, oricum construite ilegal de Primărie, ca să facem mai multe punți spre baza sportivă și parcul Est propus de noi, plus alei pietonale de-a lungul apei?”, spune Adrian Dohotaru, director executiv SOS și deputat de Cluj.

Legea Apelor nr. 107/1996 (actualizată în 17 iulie 2015) prevede la Anexa 2 ca zona de protecție de la albia râurilor cu lățime sub 10 m să fie de min. 5 m.

Citeste si Cine sunt afaceriștii români care se urcă în metroul lui Boc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.