Emil Boc a răspuns la afirmațiile lui Alexandru Rafila care a spus despre Cluj-Napoca că va fi primul oraș care va intra în carantină, din cauza festivalului Untold.

Medicul Alexandru Rafila îl condamnă pe primarul Emil Boc pentru că a permis organizarea festivalului Untold și spune că primul oraș mare carantinat va fi Cluj-Napoca.

„Eu am mai spus: putem fi populari sau impopulari. Cred că prioritatea trebuie să fie funcţionarea şcolilor faţă în faţă, dacă nu vrem să nenorocim această generaţie de copii de tot. Chestiunea asta, că e 6, că e nu ştiu ce (n.r. – incidenţa de la care s-a decis să se facă trecerea la online)… vreau să vă zic un lucru, că domnul Boc este extrem de popular la Cluj. Domnul Boc, datorită faptului că a fost amfitrionul, susţinătorul şi promotorul acestui festival de la Cluj va fi şi cel care va «beneficia» de primul mare oraş din România în carantină – acesta va fi Cluj-Napoca”, a declarat Alexandru Rafila.

Primarul Emil Boc a venit cu un răspuns la această declarație și îl trimite pe Rafila „să-și vadă de treaba lui”.

„Eu îi recomand domnului Rafila să-și vadă de treaba lui. De grija noastră să nu moară și mai bine ar fi să-și ia ruxacul în spate și să meargă să vaccineze oameni prin țară. Ar trebui să susțină vaccinarea, așa cum i-ar sta bine unui reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății. Să lase vorbele și mai mult să facă, că de vorbe sunt sătui toți”, a răspuns Boc la afirmațiile lui Rafila, într-o emisiune radio.

Sursa: monitorulcj.ro

Citește și: Accident soldat cu două decese în Cluj

2 COMENTARII

  1. Suntem sătui de vorbe și statistici dar și de nesimțirea unora care se cred buricul pămăntului și calcă legea in picioare cu opincile uitate- n cui și reăncălțate ocazional .

  2. Bocule, trebuie sa recunosti( ca este meritul tau si a festivalului organizat si patronat de tine ) ca ai adus virusul la Cluj cu aceste evenimente. Oricit te-ai fofila , ai reusit sa infectezi Clujul nemernicule! Pe drogatul si puscariasul Catu nu ai reusit sa-l aduci la Cluj ca sa-i mai pupi odata pola…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.