Sursa foto ziardecluj.ro

Nici nu s-au început săpăturile pentru metroul deja planificat, iar Emil Boc a început să ne vorbească despre planurile de viitor a proiectului, și anume despre cum va fi prelungit până în Gilău, conform Actual de Cluj.

„Titlul după care lucrăm este cel din 2018 când am pornit studiile de pre și fezabilitate, cu două componente, metrou și tren metropolitan. Metroul pornește din Florești și ajunge în Cluj-Napoca cu posibilitatea extinderii până în Gilău. Știți bine că pentru cei din Gilău avem la prima stație din Florești, Țara Moților, prevăzută o parcare cu 300 de locuri pentru ca cei din Gilău să își lase mașina și să poată folosi metroul. Într-o etapă ulterioara se va extinde metroul de la Florești la Gilău, există și această componentă” a transmis Emil Boc.

Planurile pentru trenul metropolitan și metro sunt de a se completa unul pe altul, acestea având un singur punct de conexiune, la podul de la Ira: „Acolo este un punct intermodal extrem de important, cum este de altfel conectarea dintre gară și aeroport. Ai coborât în gară de oriunde ai veni, urci în trenul metropolitan și poți merge spre aeroport”, a mai arătat primarul.

Citește și: Universitatea din Cluj-Napoca caută soluții pentru studenți, în contextul costurilor accesibile la transportul în comun comparativ cu Franța și Germania – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.