Bogdan-Gruia Ivan, noul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării din Guvernul condus de Marcel Ciolacu s-a născut la data de 24 martie 1991, iar la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 a fost ales deputat în circumscripția electorală nr.6 Bistrița-Năsăud, din partea Partidului Social Democrat (PSD). Cel mai tânăr ministru din Executiv  a absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, specializarea Administrație publică, în perioada 2009-2012, obținând o licență în această domeniu. A urmat apoi un masterat la aceeași facultate, specializarea Comunicare și Relații Publice, în perioada 2012-2014. De asemenea, el a urmat și Școala Doctorală de Sociologie la Universitatea din București începând din 2016. Tema tezei sale de doctorat a fost „Aspecte ale specificului organizațional al României: Modele socio-organizaționale de actualizare a politicilor de resurse umane în rândul funcționarilor publici”.

Bogdan-Ivan Gruia a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj, în care a dezvăluit proiectele sale pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Reporter: Care sunt prioritățile dumneavoastră ca ministru al Digitalizării și cum intenționați să contribuiți la accelerarea procesului de digitalizare în România?

Bogdan Ivan: Am preluat un minister care are în coordonare domenii pline de viață, cu mult potențial și care aduc o contribuție imensă dezvoltării României și expunerii adevăratului potențial al cercetării și specialiștilor extraordinari pe care țara noastră îi are în zona de IT&C. Îmi propun o Românie inovatoare, o Românie care să se situeze acolo unde îi este locul, potrivit capacităților și oamenilor valoroși pe care îi are.

Aș vrea să ducem la bun sfârșit proiectele ministerului și să îndeplinim cu succes toate jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în special Cloud-ul guvernamental, cel mai curajos proiect de digitalizare și interoperabilitate al administrației publice. 

Îmi doresc să sprijin activitatea institutelor naționale de cercetare-dezvoltare și să sprijin, cum pot mai bine, transferul activității lor în economie.

Reporter: Ce planuri aveți pentru a asigura accesul la internet de înaltă viteză în toate zonele rurale și urbane ale țării, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de oportunitățile digitale?

Bogdan Ivan: În ultima perioadă, România a înregistrat un progres notabil în ceea ce privește conectivitatea, aspect confirmat prin clasamentul ultimului Raport DESI, unde la capitolul acoperire cu rețele de mare viteză în mediul rural, România a devansat celelalte state membre cu aproape 20 de puncte procentuale. Prin seria de proiecte implementate, au fost dezvoltate rețele compatibile NGA și Gigabit, astfel asigurând mult mai ușor atingerea țintelor stabilite la nivelul UE până la finele anului 2030, privind Societatea Gigabit.

Un exemplu de bună practică, deja diseminat prin intermediul rețelei europene BCO, este proiectul major Ro-Net, care încă din faza de proiectare a vizat acoperirea zonelor albe cu infrastructuri capabile să îndeplinească cerințele tehnice gigabit, fiind capabile să asigure în punctele locale de acces viteze chiar și de până la 10 Gbps. 

Totodată, proiectul Ro-Net a fost selectat pentru a participa la European Broadband Awards 2023 (Premiile europene în bandă largă 2023), eveniment organizat de Comisia Europeană – Direcția Generală Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT).

Prin calitatea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării de autoritate publică în domeniul comunicațiilor și al transformării digitale, se are în vedere actualizarea/elaborarea unei strategii naționale de susținere și dezvoltare a comunităților inteligente, strategie care va include toate elementele de informare și consultare cu toate părțile interesate (industrie, administrație, cetățeni), măsuri care vor contribui la creșterea nivelului de informare și al interesului pentru implementarea soluțiilor smart în toate activitățile din aria de atribuții a administrațiilor locale, dar și facilitarea accesării fondurilor nerambursabile, în vederea susținerii acestor proiecte.

Reporter: Cum intenționați să sprijiniți mediul de afaceri din România în adoptarea tehnologiilor digitale și în dezvoltarea de start-up-uri inovatoare?

Bogdan Ivan: Ministerul pe care îl coordonez, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, a lansat de curând apelul „Sprijin sub formă de granturi pentru competențe digitale”, un apel care este aferent Investiției I19 – Scheme dedicate perfecționării/recalificării angajaților din firme, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență din Componenta 7 – Transformare digitală.

Scopul acestui apel este de a sprijini Întreprinderile Mici și Mijlocii din România să își recalifice forța de muncă în domeniile tehnice cheie precum programare/coding, data analytics, cyber-security, computer-assisted design, additive manufacturing. Obiectivele principale ale acestui proiect vizează, atât creșterea competitivității forței de muncă, cât și a firmelor. Ajutorul acordat sub forma de participare la programele de perfecționare sau recalificare a angajaților, per IMM, este de 17.000 euro.

De asemenea, Poșta Română, care este sub autoritatea ministerului pe care îl coordonez, a realizat un pas important și a încheiat un parteneriat cu eBay pentru un program național care este dedicat IMM-urilor.  Sprijinim astfel companiile românești să se extindă, să își crească veniturile, practic sprijinim și economia țării.

Bogdan Ivan: Este rolul nostru să digitalizăm România

Reporter: Cum veți aborda problema securității cibernetice în contextul creșterii dependenței de tehnologie și digitalizare? 

Bogdan Ivan: În domeniul siguranței și securității cibernetice, România a făcut un pas extrem de important. Legea securității și apărării cibernetice, inițiată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu sprijinul și consultarea tuturor entităților publice și private cu atribuții în domeniul securității cibernetice, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. 

Cetățenii României vor fi protejați împotriva amenințărilor și atacurilor cibernetice ale unor state precum Federația Rusă, China sau Iran, precum și ale unor hackeri care urmăresc furtul de date guvernamentale, sau financiar-bancare.

Elementul de noutate absolut este acela că ministerul va elabora un program multianual de finanțare a proiectelor de cercetare, dezvoltare și inovare în domeniul securității cibernetice, la care pot participa organizații de cercetare publice și private, precum și autorități și instituții publice cu atribuții în domeniul securității cibernetice. 

Potrivit noii legi, autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să-și asigure măsuri proprii de securitate cibernetică, la fel și operatorii de servicii publice (apă, canalizare, electricitate) esențiali pentru buna funcționare a administrației.

Legea introduce, în premieră la nivel internațional, conceptul de diplomație cibernetică, care presupune activitatea diplomatică prin intermediul căreia se realizează promovarea intereselor de politică externă și de securitate ale României, în cadrul formatelor bilaterale și multilaterale de dialog și negociere pe teme cu relevanță pentru domeniul securității cibernetice la nivel național și internațional. 

Reporter: Cum veți colabora cu alte instituții guvernamentale și cu sectorul privat pentru a promova inovația și digitalizarea în diferite domenii, precum sănătatea, educația sau administrația publică?

Bogdan Ivan: Este rolul nostru să digitalizăm România. E nevoie să putem pune la dispoziția oamenilor aplicații și platforme care să le ușureze viața. Să poată fi la un click distanță de orice serviciu pe care administrația publică îl oferă și să își poată rezolva problemele fără să stea la cozi, fără să aștepte, fără să facă dosare cu șină și fără să fie nevoiți să se chinuie.

Am avut în această săptămână întâlniri de lucru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, pentru a identifica împreună cele mai bune soluții digitale pentru cetățenii României. Îmi doresc să vin cât de curând cu vești bune și proiecte noi.

De asemenea, suntem deschiși către orice colaborare cu mediul privat care poate aduce beneficii reale în transformarea digitală a țării noastre. Sunt multe proiecte pe care le putem sprijini și am mare încredere în potențialul parteneriatului public-privat. Cred că aici stă cheia dezvoltării durabile a sectorului public. Să avem înțelepciunea de a accepta și susține inițiativele private și inovarea.

Reporter: Ce măsuri veți lua pentru a reduce decalajul digital dintre generații și pentru a asigura că toți cetățenii, indiferent de vârstă, beneficiază de avantajele tehnologiei digitale și pot participa activ în societatea digitală?

Bogdan Ivan: Investițiile precum modernizarea echipamentelor informatice, dezvoltarea competențelor de bază, educația în domeniul mass-media sau securitatea digitală sunt pași importanți în transformarea digitală la toate nivelurile. Este nevoie de competențe digitale de bază pentru toți cetățenii României și acces la internet. Foarte greu de depășit este decalajul intergenerațional când vorbim de competențe. Aici e de lucru mult. 

„Competențe digitale de bază pentru cetățenii români” este unul dintre proiectele care vizează aceste aspecte. Prin intermediul unei finanțări cu o valoare totală de 37.000.000 euro, se vor moderniza peste 1000 de biblioteci cu echipamente pentru asigurarea competențelor digitale. Persoanele cărora se adresează proiectul sunt bibliotecari, persoane fără competențe digitale de bază, șomeri, comunități locale, cu precădere din mediul rural și mic urban.

Avem, de asemenea, în derulare la minister, Caravana Digitalizării. Mergem la nivel local, mai ales în comunități mai mici, orașe, comune, ca să aflăm nevoile autorităților locale, să vedem de ce nu trec pe platforma ghişeul.ro, să îi ajutăm, să îi sprijinim și, de asemenea, să înțelegem nevoia lor de competente digitale. Încet, încet, vom așeza lucrurile. Trebuie să avem răbdare și să ne ajutăm și să ne susținem unii pe ceilalți, autorități și cetățeni deopotrivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.