BRD-Groupe Société Générale a înregistrat în primul semestru din acest an un profit net de 62 de milioane de lei, în creştere cu 58% faţă de acceaşi perioadă din 2012, însă venitul net bancar a scăzut cu 5 procente în perioada menţionată, până la 1,36 miliarde lei, în special din cauza reducerii marjei nete de dobânda, potrivit datelor publicate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Prima jumătate a anului 2013 a fost caracterizată printr-o activitate de creditare în pierdere de viteză, BRD acţionând într-un mediu economic marcat de o cerere slaba de credite atât din partea clientelei de persoane fizice, cât si din partea companiilor, care si-au limitat investiţiile, se arată în comunicatul remis bursei.

Astfel, în primul semestru din acest an volumul total al creditelor brute acordate clientelei este de 34,85 miliarde lei, mai mic cu 1% faţă de 30 iunie 2012. La nivelul creditelor de retail s-a înregistrat un progres (+3,2% faţă de -1,4% la nivelul pieţei, la sfârşitul lunii mai 2013). Această evoluţie pozitivă a creditelor pentru persoane fizice a fost determinată de creşterea portofoliului de credite imobiliare (în special a creditelor acordate în cadrul programului ‘Prima Casa’), în creştere cu 31,7% fata de 30 iunie 2012.

De asemenea, creditele acordate companiilor (17,59 miliarde lei) au cunoscut o scădere faţă de iunie 2012 (-4,8%).

Potrivit BRD, la sfârşitul primului semestru al acestui an, volumul depozitelor era în creştere cu 0,9% faţă de 30 iunie 2012, atingând 33,26 miliarde de lei, influenţat pozitiv de evoluţia depozitelor în valută. Raportul credite nete/depozite a continuat să se îmbunătăţească, nivelul consemnat la sfârşitul primului semestru fiind de 91,4%, mai scăzut cu 6,2 puncte faţă de 30 iunie 2012.

„Venitul net bancar al perioadei este de 1,36 miliarde lei, mai mic cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în special din cauza reducerii marjei nete de dobândă (-8,7% sub influenţa efectelor negative de volum şi structură). Eforturile vizând optimizarea costurilor au condus la reducerea semnificativă a cheltuielilor
operaţionale: – 8,9 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Raportul cost/venituri este de 45%, mai bun cu 1,9 puncte faţă de S1 2012”, se menţionează în comunicat.

Costul net al riscului pentru prima jumătate a anului 2013 a cunoscut o evoluţie pozitivă faţă de 30 iunie 2012, cu o scădere de 7,8%.

BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul
dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 milioane de clienţi în întreaga lume. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.