Săptămânile trecute au apărut informaţii conform cărora Banca Transilvania ar fi angajat banca Merrill Lynch drept consultant pentru vânzarea institutiei de credit din Cluj. Conform aceloraşi surse, pentru preluarea instituţiei financiare clujene ar fi interesate două banci puternice la nivel mondial. Respectivele zvonuri au fost însă infirmate de reprezentanţii societăţi clujene. Chiar dacă este posibil ca oficialii băncii clujene să nu fie interesaţi să vândă, lansarea pe piaţa a acestor zvonuri sunt de natură să influenţeze piaţa de capital.

Banca Transilvania, una dintre cele mai mari societăţi financiare din România, a resimţit puternic criza financiară mondială, înregistrând pierderi substanţiale la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile societăţii fiind retrase de la tranzacţionare în urmă cu câteva săptămâni. Mai departe, conform reprezentanţilor Băncii Transilvania în maxim o lună de zile acţiunile bancii vor intra din nou la tranzacţionare. În aceste condiţiile o “bombă” care să readucă numele băncii pe “buzele” investitorilor este cât se poate de necesară. Şi ce poate fi mai “exploziv” decât anunţul vânzării acţiunilor către un concern financiar cu renume la nivel mondial. Pe piaţa de capital, asemenea veşti sunt privite de obicei cu interes de către investitori şi brokeri, fiind cunoscut faptul că asemenea anunţuri şi implicit şi vânzarea unei companii aduc după sine creşterea preţurilor acţiunilor. În condiţiile în care o companie care este scoasă la mezat strârneşte apetitul investitorilor pentru respectiva companie, preţul acţiunilor la respectiva firmă creşte substanţial. Deci este foarte posibil ca zvonurile privind vânzarea Băncii Transilvania să vină exact din biroul lui Horea Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie a societăţii clujene. Această strategie vizează în primul rând revigorarea companiei aflate aproape de colaps. Chiar dacă a doua zi după ce zvonurile au apărut pe piaţă oficialii companiei au aruncat un comunicat de presă care să dezmintă informaţiile apărute în media, efectul dorit de către cei care au lansat zvonul şi-a atins scopul şi anume readucerea Băncii Transilvania pe “buzele” investitorilor. În aceste condiţii este posibil ca odată ce acţiunile la BT să reintre la tranzacţionare, acestea să crească încă din prima zi. Banca Transilvania se află între primele cinci bănci din România, în funcţie de active. Are un capital majoritar românesc, iar Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este acţionar semnificativ, cu o participare de 15% din capitalul social. Banca Transilvania are 523 de unităţi şi peste 6.700 de angajaţi, iar activitatea este organizată pe patru linii principale de afaceri – persoane fizice, IMM, companii mari şi divizia pentru medici – pentru care banca are produse şi servicii specifice. Cel mai mare acţionar al băncii este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). BERD a intrat în acţionariatul Băncii Transilvania în 2001, cu o participaţie de 15%, pe care şi-a diminuat-o între timp la 14,54%, potrivit ultimelor raportări disponibile pe pagină de internet a Bursei de Valori Bucureşti. Potrivit datelor furnizate de bancă pentru finele lunii septembrie, banca este deţinută în proporţie de 61,68% de investitori români şi 38,32% de investitori străini, astfel: persoane fizice cu cetăţenie română – 39,91%, persoane juridice cu capital român – 21,77% (din care SIF-uri 14,60%), persoane fizice cetăţeni ai altor ţări – 6,01%, persoane juridice cu capital străin – 32,31%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.