Gazeta de Cluj v-a prezentat în numerele anterioare activtiatea parlamentarilor clujeni. Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a trimis o declaraţie politică prin care critică faptul că parlamentarii de la Putere nu fac nimic pentru clujeni, fapt arătat şi în articolul intitulat „Iniţiative legislative puţine şi prezenţele neglijente ale deputaţilor puterii.

„Din păcate pentru clujeni, un an de guvernare USL a însemnat cea mai neagră perioadă, de la Revoluţie şi până în prezent. Din punctul de vedere al alocărilor de fonduri, judeţul Cluj a ajuns într-un colţ uitat, mai ales datorită parlamentarilor USL: Adrian Oros, Steluţa Cătăniciu, Aurelia Cristea, Radu Zlati, Cornel Itu, Elena Uioreanu, Marius Nicoară, Alexandru Cordoş, Ioan Moldovan și Mircea Irimie , care n-au ridicat un deget să aducă mai mulţi bani la Cluj. Pentru toţi românii, a fost anul creşterii taxelor şi al scăderii puterii de cumpărare, a creşterii preţului gazului şi a apariţiei de noi impozite, drept urmare România şi-a pierdut din stabilitatea câştigată în guvernarea Boc. USL nu numai că şi-a încălcat toate promisiunile din campania electorală însă continuă sistematic să facă rău Clujului. După ultimele declaraţii ale marelui fanfaron şi baron USL, Liviu Dragnea, în noul proiect de regionalizare a ţării, Clujul era poziţionat în Regiunea Centru, ca o anexă a judeţelor Sibiu, Braşov, Mureş şi Bistriţa Năsăud şi nicidecum ca şi capitala Regiunii Nord-Vest, aşa cum s-ar cuveni. Mai mult decât atât, Clujul riscă să piardă curând şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor, în favoarea Mureşului şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice în favoarea Bihorului.
USL Cluj nu are nicio influenţă la nivel naţional, fiind incapabili să numească un ministru sau secretar de stat clujean în Guvernul Ponta, care să reprezinte interesele a peste 700 de mii de cetăţeni. Mai mult decât atât, această formaţiune aprobă toate derapajele impuse de la nivel naţional, de sforarii dâmboviţeni Ponta, Antonescu şi Dragnea.
Domnilor parlamentari şi lideri ai USL Cluj, depășiți-vă statutul de masă inertă. Ne-aţi dovedit cât de mult sunteţi interesaţi de judeţul Cluj, aducându-vă aportul într-un mod substanţial la acţiunile Guvernului ca acest judeţ să fie aruncat la coşul de gunoi!”, arată preşedinte PDL Cluj, Daniel Buda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.