În iarna trecută, Compania de Apă Someș SA a cerut acordul Apelor Române Cluj (Administrația Bazinală Someș Tisa) pentru a deversa apele uzate ale clujenilor direct în Someșul Mic. În urma acestei acțiuni ecologiștii au explodat, iar corpul de control al Administrației Naționale Apele Române a verificat situația și a stabilit că legea prevede acest gen de deversări. Însă, inspectorii au descoperit că cei de la Apele Române Cluj au făcut greșit factura prin care Compania de Apă Someș SA  a fost pusă să plătească pentru decolmatarea făcută direct în Someșul Mic.

Potrivit raportului corpului de control al Administrației Naționale Apele Române, decolmatarea din iarna trecută făcută de Compania de Apă Someș a pornit de la o saltea care a înfundat canalul colector.

”S-a deplasat pe teren o echipă formată din director SGA Cluj, șef birou GRA și colegi din cadrul Laboratorului Regional de Calitatea apei (LRCA Cluj), unde s-a constat faptul că o saltea obtura colectorul de ape uzate al Companiei de Apă Someș, iar apele uzate erau evacuate direct în râul Someșul Mic prin deversorul din strada Tractoriștilor. În baza comenzii GRA SGA Cluj, LRCA au prelevat probe de apă, analizându-se indicatori specifici unei ape uzate menajere, înregistrându-se depășiri CCO-Cr, amoniu, fosfați și substanțe extractibile. CAS a intervenit, remediind problema în circa 4 ore. Acest eveniment nu există înregistrat în niciun document de către SGA Cluj și nici înregistrat ca o poluare accidentală. Totodată acest eveniment arată necesitatea de a curăța canalul colector de către CAS”, arată raportul

Ulterior, în data de 20.10.2020, ABAST primește o adresă de la Compania de Apă Someș prin care se solicită acceptul deversării întregului debit al canalizării publice prin deversorul de la stăvilarul din str Tractoriștilor, pe o durată de 5 zile (8 ore/zi) pentru realizarea lucrărilor de decolmatare a canalului colector.

Însă, cererea Companiei de Apă s-a blocat prin birourile celor de la Apele Române Cluj.

”Adresa este direcționată către SGA Cluj, de către directorul tehnic RAPM. Directorul SGA Cluj o repartizează inginerului șef și biroului GRA. La această adresă, SGA Cluj nu a răspuns, considerând că nu este de competența acestuia, ci de competența ABAST, dar fără a transmite în scris acest lucru”, arată raportul.

Ulterior, s-a convenit formarea unei echipe de intervenție, la care a participat și șeful companiei de Apă Someș, Călin Neamțu. El a atras atenția că trebuie intervenit de urgență pentru decolmatarea canalului. Însă, comisia a stabilit că lucrările vor fi amânate pentru că cei de la Hidroelectrica făceau o serie de lucrări și nu puteau asigura un debit de apă mai mare pentru diluarea deversării din canalizare.

”S-a agreat verbal amânarea lucrării de decolmatare a colectorului până la crearea condițiilor necesare deversării apei uzate din canalul colector direct în râul Someșul Mic. Acestea constau în suplimentarea debitului cursului de apă Someșul Mic de către societatea Hidroelectrica”.

Astfel, s-a stabilit ca desfundarea canalului respectiv să fie făcută la începutul lunii decembrie.

Apele Române Cluj au facturat greșit deversarea în Someșul Mic 

Ca să verifice cadrul legal pentru deversare, șeful stației de Epurare de la Compania de Apă Someș ia legătura cu reprezentanții ABAST și i se răspunde că există o hotărâre de guvern (188/2002) care stabilește modalitatea de deversare.

Ulterior, Compania de Apă Someș cere celor de la ABAST derogarea  de la limitele impuse de autorizația de gospodărire a apelor pentru o perioadă de o lună de zile. S-a organizat o nouă ședință tehnică în cadrul căreia toată lumea a fost de acord cu deversarea directă a apelor uzate în Someșul Mic.

Pentru acest lucru, Compania de Apă Someș a trebuit să plătească penalități care au fost facturate greșit. Pe factura făcută, în valoare de 35.000 lei, este este specificat faptul că sunt deversate ape epurate, în situația în care fluxul de deversare nu a trecut prin stația de epurare, deversarea făcându-se direct din canalul colector.

Compania de Apă Someș SA arată într-un răspuns oficial că ”nu a primit factura refăcută, dar în cazul când va primi o astfel de corecție, o va contesta”.

”În data de 10.12.2020, o echipă formată din director SGA Cluj, șef GRA/SGA Cluj, chimist GRA Cluj și 2 persoane din LRCA s-a deplasat în teren pentru prelevarea de probe de apă uzată, cât și prelevare probe de apă de suprafață din cursul de apă Someșul Mic. (…) S-a constat că penalitățile calculate pentru apele uzate evacuate pe deversorul din strada tractoriștilor nu au ținut cont de condițiile stabilite de ABAST, respectiv raportarea concentrațiilor de poluanți făcându-se la limitele NTPA 002 și nu la cele din NTPA 001 (normative din HG 188/2002 care stabilesc indicii de poluare a apelor epurate și neepurate, n.red.), dar până la data controlului nu a fost emisă factura cu penalități către CAS, procesele verbale de calcul ale contribuțiilor și penalităților semnate de ambele părți”, mai arată raportul făcut de inspectorii de la Administrația Națională Apele Române

O ”picurare” politică

O altă fațetă a deversării apelor uzate în Someșul Mic o reprezintă politizarea incidentului. Pe seama acestui caz, Ana Cosma a încercat să contribuie la demiterea șefului instituției din perioada respectivă, liberalul Ovidiu Vișan, care n-a avut nicio legătură cu acuzațiile de poluare a râului. 

”Nu exista nicio altă variantă pentru decolmatarea canalului colector. Am înțeles în urma discuției cu specialiștii de la ABAST și Compania de Apă Someș SA. Nu am greșit modul de facturare și urmează ca instanța să hotărască chestia asta în situația în care cei de la Compania de Apă Someș vor contesta.”, a declarat Ovidiu Vișan, fostul director al ABAST.

Trebuie menționat că Ana Cosma este soția consilierului județean clujean PMP, Ovidiu Cosma.

Ea a făcut o serie de fotografii și înregistrări video în timp ce angajații Companiei de Apă Someș SA, deversau canalul colector în Someșul Mic. Înregistrările respective au ajuns la conducerea Agenției Naționale Apele Române, cu titlul unei sesizări de deversare ilegale care ar fi fost trimisă de Carmen Grozavu, inspector în cadrul ABAST. Ulterior, ea l-a acuzat pe Vișan că a sechestrat-o în birou. De asemenea, sesizarea a ajuns și în atenția militanților pentru protecția mediului, în speranța izbucnirii unui scandal. Doar că, soția consilierului județean nu a fost sechestrată și a folosit în mod fals adresa de mail a colegei sale pentru a alimenta scandalul.

Ana-Maria Cosma a fost detaşată în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj și a a avut delegate sarcinile și responsabilitățile funcției de director al acestei subunități, începând cu data de 17.06.2020, până la data de 21.12.2020. Detașarea ei a venit  de la cabinetul parlamentar al senatorului Vasile Cristian Lungu (PMP), din Sălaj, unde a fost angajată.

Din data de 21.12.2020, Cosma a fost detaşată pe postul de geograf la SGA, pentru o perioadă de șase luni de la Primăria Cătina. Aici, primarul Florin-Călin Borbely face parte din PMP și a plătit-o pe Cosma pentru că i-a fost consilieră.

La ABAST directorii fac ce-i taie capul

Raportul are o serie de concluzii care arată că relația dintre directorii de la Apele Române Cluj a fost aproape inexistentă. Practic, fiecare a luat decizii după bunul plac pe care nu le-a comunicat personalului de specialitate din subordine.

”Comunicarea defectuoasă sau inexistentă între conducerea ABAST între directori tehnici și personalul de specialitate. Lipsa coordonării administrative și tehnice de către conducerea SGA Cluj, precum și comunicarea defectuoasă sau inexistentă dintre inginerul șef SGA Cluj și personalul de specialitate din subordine. Comunicare defectuoasă între SGA Cluj și ABAST, precum și nerespectarea pozițiilor ierarhice între cele două entități. Nerespectarea condițiilor impuse prin adresa ABAST în ceea ce privește aplicarea penalităților la evacuare prin deversorul din str Tractoriștilor. Neurmărirea implementării condițiilor impuse la locul evacuării apelor uzate în râul Someșul Mic și a perioadei de desfășurare. Neînregistrarea unui eveniment de poluare accidentală a cursului de apă. Neaplicarea și nerespectarea procedurilor de lucru și a termenelor legale de răspuns la solicitări”, mai arată concluziile corpului de control al Administrației Naționale Apele Române.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.