Dosarul de candidat al lui Petru Mândru, reprezentantul Partidului România Noastră pentru alegerile de edil la Primăria Cluj-Napoca, a fost respinsă de Biroul Electoral Municipal din cauza listei depuse, care conținea semnături de la persoane moarte. Însă, în urma unui proces, Tribunalul Cluj a dispus ca dosarul lui să fie acceptat.

„Anulează Hotărârea nr. 49/19.08.2020 a Biroului Electoral de Circumscripție nr.1 -Municipiul Cluj-Napoca și dispune admiterea candidaturii numitului Mîndru Petru la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca”, se arată în decizia luată de Tribunalul Cluj.

Reprezentații BEM Cluj-Napoca au declarat că la verificarea listei cu semnături s-au descoperit foarte multe documente de identitate cu serii eronate sau expirate, semn că ar fi provenit dintr-o bază de dată mai veche, semnături de la persoane decedate, persoane care nu domiciliază în Cluj-Napoca, persoane cu adresă incompletă sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate.

„Se mai observă că lista de susținători pare a fi întocmită și semnată de aceeași persoană”, au aratat reprezentanții BEM, care i-au respins candidatura. (sursa foto cluj24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.