Iata ca recentele noastre  dezvaluiri privind ”documentarea” de catre structurile contrainformative a unei minutioase operatiuni prin care capi ai serviciilor secrete erau implicati intr-o retea specializata in mutarea ”banilor negri pentru zile albe” tocmai in Africa a reprezentat ”buzduganul” aruncat in poarta SRI-ului. Si asta chiar inainte ca partenerii americani sa confirme la randul lor ca au luat urma ”banilor din Africa” de care se leaga inclusiv numele unor importanti generali, informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra aratand ca, mult mai curand decat se asteapta unii, urmeaza ca sa se primeasca de catre conducerea SRI si ”nota” oficiala cu privire la aceasta vulnerabilitate halucinanta, scrie Cătălin Tache pe national.ro.

Iar din nomentul in care Eduard Hellvig va avea hartia de la americani in mana, acesta chiar ca nu se mai poate plange ca nu i s-a ridicat, de-a dreptul miraculos, mingea la fileu. Si astfel ne vom putea convinge cu totii daca noua directie trasata de neimplicare a ofiterilor de informatii in alte ”cloace” politice sau financiare si intoarcerea acestora strict la munca de intelligence este sau nu o ambitioasa strategie de resetare din temelii a serviciului sau doar o noua ”abureala” de luat ochii prostimii. Oricum, ”marele pariu” al lui Hellvig poate fi acum castigat, mai ales daca directorul Serviciului Roman de Informatii alege sa mearga ”la rupere” si sa mute spectaculos pe tabla de sah a structurii unde taberele Coldea si Ciocirlan se calca inca pe dosare. Mai ales ca Hellvig a primit la randul sau, cu ceva vreme in urma, ”cartonasul galben” de la americani, avand acum sansa unei reevaluari din mers. Insa cum pretioasele indicatii de afara prevad ferirea serviciilor secrete de noi turbulente majore care sa riste o destabilizare totala a sistemului de securitate nationala si mai ales geo-politica in acest colt al Europei, ramane de vazut cum va reusi Hellvig sa-si impuna propria linie directoare atunci cand se va trezi, pentru prima oara de la preluarea functiei de la George Maior, cu ”painea si cutitul” SRI in propriile maini…

Cat mai departe de tara…

Chiar la inceputul acestei luni dezvaluiam existenta unui raport contrainformativ incendiar in care se scria negru pe alb despre modul in care ”capii serviciilor isi muta banii in Africa”. Subliniind ca „la varful sistemului se cunostea de ceva vreme incercarea unor sefi de structuri inca aflati pe functii de a penetra un adevarat paradis al afacerilor, daca nu neaparat din punct de vedere al dividendelor, cel putin din cel al lipsei de expunere fata de autoritatile romane. Mai ales ca, nu-i asa, pana si capii statului paralel sunt convinsi ca noua garda din servicii nu doar ca nu le va mai canta in struna,dar este foarte posibil sa declanseze o vanatoare extinsa, pentru a le distruge si ultimele cuiburi de rezistenta din sistem. Numai ca in perceperea oficiala a acestor operatiuni africane s-a mers pana acum pe linia de mijloc, preferandu-se varianta ca o fi si ceva sarcina de serviciu,si ceva profit, dar mai ales ca se opera la umbra americanilor. Si, drept urmare, astfel de misiuni economice derulate de oamenii sistemului in ultimii ani in tari precum Uganda, Kenya sau Tanzania nu au trezit cine stie ce suspiciuni, mai ales dupa aceasta legendare mai mult sau mai putin reala pro-americana a lor”.

Prea sub nasul americanilor

Iata insa ca raspunsul a venit mai repede decat se asteptau multi si, dupa cum sustin sursele noastre, praful si pulberea se va alege de ”legendarea” derularii acestor operatiuni sub ”umbrela” agentiilor guvernamentale americane. Mai mult decat atat, a te juca astfel cu focul chiar sub nasul americanilor nu avea cum sa nu-i scoata din pepeni pe acestia, urmarea fiind ca partea romana va fi informata cat de curand, cu nume si prenume,care sunt ofiterii de informatii, in frunte cu un ditamai generalul SRI, implicati in ”tranzactiile” africane. Culmea este insa ca americanii ar fi descalcit de fapt un adevarat ”conglomerat” de miscari a unor grupari rivale din serviciile romanesti, ”concurenta neloiala” a acestora pe continentul negru desfasurandu-se atat in ”triunghiul investitional” Uganda – Kenya – Tanzania, dar, mai nou, si in Sudanul de Sud. Acolo unde incercarea preluarii unei mine de diamant chiar ca nu avea cum sa nu trezeasca suspiciunile americanilor.

Se mai pupa Piata?

Dupa cum dezvaluiam chiar saptamana trecuta, cel putin o parte a serviciilor trec printr-o migaloasa operatiune intrena de ”resetare” din mers, dandu-se chiar garantii, pe canale neoficiale, ca ofiterilor de informatii nu li se vor mai permite sa dea cu bata in balta clasei politice si cu atat mai putin in cea a Justitiei. Si cu toate ca primele semnale sunt oarecum imbucuratoare, iata ca, in cazul Serviciului Roman de Informatii cel putin va aparea la orizont ”marea provocare”. Pentru ca, repet, ”nucleara” de la americani pe care urmeaza sa o primeasca in chiar zilele urmatoare directorul Eduard Hellvig ar putea ”rade”, daca ar fi detonata, buna parte din sefii de structuri, multi dintre ei  inca ”agatati” in sistem. In acelasi timp insa, efectul pentru imaginea serviciului ar fi unul catastrofal, pentru ca opinia publica nu ar mai avea timp sa disece in amanunt cum, cine si mai ales cand a fost implicat in operatiunea africana. Astfel ca solutia de avarie agreata se pare atat de partenerii externi satui de jocurile duble ale unora dintre capii serviciilor, cat si ale ”grupului de lucru” intern pentru indreptarea imaginii sistemului ar fi spalarea rufelor tot in familie. Urmata insa de niste ”discrete” retrageri la pensie, ”din motive strict personale”,Klaus Iohannis urmand a semna decretele chiar pana la sfarsitul acestui an. Asta daca nu cumva se ”va pupa Piata” inca o data, ceea ce nu ar duce in niciun caz la aplanarea conflictelor interne, ci doar la o inevitabila rabufnire a conflictului inca mocnit dintre liderii taberelor rivale. Mai ales ca acestia au aflat de curand ca sunt cu totii cuprinsi in stenogramele din unele dosare tinute inca in adormire in sertarele DNA, banuielile reciproce fiind acum mai mari decat oricand. Dar, pana cand viitoarea conducere a DNA va alege sau nu sa dezgroape acesti ”scheleti” unde, printre altele, apare pana si generalul Viorel Voinescu, mingea tocmai ce-i va fi pasata lui Hellvig, aflandu-se peste putina vreme in terenul acestuia.

 

Sursa: national.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.