Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, a vorbit despre cartea „Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918-2023”, semnată de istoricul austriac Oliver Jens Schmitt. Abrudan a afirmat că lucrarea „pare scrisă la comandă pe genunchi”, iar scopul cărții este acela de a declanșa linșajul mediatic împotriva BOR.

„Grobianismul abject al lansărilor cărții lui OJSchmitt de la Cluj (am participat) și București (am urmărit on-line) manifestat în discursurile extrem de agresive și descalificante intelectual ale amfitrionilor arată de fapt miza și scopul cărții: linșajul mediatic al instituției a cărei istorie în ultimii o sută și ceva de ani pretinde că o restituie. Prin aceste evenimente, Editura Humanitas cade într-o hrubă hidoasă, ceea ce e foarte trist. În ceea ce-l privește pe autor (pe care l-am cunoscut în decembrie 2014 la Cluj-Napoca cu ocazia lansării cărții despre Skanderbeg în românește, pe care o am cu autograf și pe care nimeni dintre vorbitori nu o mai pomenește acum, pentru că nu servește profilului de istoric contemporanist pe care-l afișează de vreo 6-7 ani), evoluția sa istoriografică e una spectaculoasă, fiindcă de la medievist și bizantinolog la specialist în fascism și comunism e cale lungă, strict profesional vorbind. Aici ar fi de reflectat și de întrebat: care-i miza, ce sau cine a determinat metamorfoza sa, pentru că transformarea e una majoră din punct de vedere al profilului unui istoric al secolului XXI, când cercetătorii se focalizează și ultraspecializează pe perioade limitate de timp, chiar și un secol fiind o durată extrem de mare, darămite saltul de la sec. 15 la sec. 20. Despre cartea referitoare la BOR între 1918 și 2023 sunt sigur că o seamă de colegi, din rândul istoricilor profesioniști și specialiști ai perioadei vizate, vor scrie în vremea următoare și o vor face în mod competent, eu mă rezum în a menționa că aceasta pare scrisă la comandă pe genunchi, și dincolo de discurs, osatura ei e defectuoasă tocmai pentru că nu apelează la surse primare, totul fiind fundamentat sau speculat pe literatura de specialitate, aleasă (omisă !?!) însă selectiv, ceea ce e evident pentru orice istoric onest care cunoaște epoca/epocile și literatura de specialitate. Pe de altă parte, cartea cea nouă a lui OJS ar trebui să ducă la coagularea unei echipe serioase de istorici români (sunt destui, cu o operă importantă și relevantă) laici și clerici, care să redacteze în comun o nouă sinteză sau un nou tratat de istorie a Bisericii Ortodoxe Române de la începutul secolului 19 până în prezent, ceea ce ar reprezenta un real câștig atât pentru societatea românească, cât și pentru biserica majoritară și ne-ar ajuta să ieșim din cercuri vicioase, presupoziții, bănuieli, acuze, părerologie etc. Dixi et salvavi animam meam!”, a scris cercetătorul Mircea Gheorghe Abrudan, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Kovesi, „blindată” cu gărzi de corp: „Credeam că e foarte iubită și nu are nevoie să fie păzită mai ceva decât Madonna sau Lady Gaga”

3 COMENTARII

  1. Astfel de cărți nu sînt referințe. Nimeni, de la noi sau din străinătate, ce cît de cît citște și judecă nu le ia în seamă. Acestea sînt pentru a descuraja și demoraliza oamenii. Dacă Biserica este terfelită oamenii sînt ca frunza uscată bătută de vînt.

    • Și eu sunt de acord cu ce spui !

      Din păcate ,este f multa babilonie ,lucru deloc bun .

      Consecințele se vad și ne mai întrebăm de ce sunt toate acestea așa !

      Unde este Dumnezeu din sufletul lor !

      Unde l-au pus ?

      Mai exista !

      Credința mai multa trebuie ,rugăciune și nadejdie !

      Alt fel suntem cu toții înghițiți de haosul întunericului !

      Pace tuturor ,

  2. Acuma vin toți nefericiții din vestul Europei sa ne învețe istoria reala a României pentru ca noi nu suntem în stare sa o spunem asa cum a fost ea, cu bune și cu rele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.