Reprezentanții Finanțelor clujene au făcut plângeri penale împotriva companiilor Bechtel și Enka, unul dintre subcontractorii firmei americane, pentru că nu au fost plătite contribuțiile sociale pentru muncitorii turci aduși pe șantierul Autostrăzii Transilvania. Însă, procurorii și judecătorii clujeni nu au găsit nicio neregulă. Problema constă într-un acord semnat între Turcia și România în care sunt prevăzute condițiile privitoare la plata contribuțiilor pentru muncitorii turci. Potrivit înțelegerii între cele două state, România iese pe minus.

Potrivit sesizării Finanțelor Publice Cluj, în perioada 2008 – 2014, reprezentanții companiei ENKA CONSTRUCTION AND DEVELOPMENT BV AMSTERDAM – SUCURSALA CLUJ-NAPOCA au evidențiat cheltuieli legate de punerea la dispoziție de personal și consultanță către Enka Insaat ve Sanayi AS – Turcia (unul dintre cei mai importanți antreprenori europeni de construcții), apreciate ca fiind neoportune și nelegale și care au fost facturate în continuare către compania Bechtel INC reno Nevada – sucursala Cluj România, astfel că s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat.

Legea pentru prevenirea evaziunii fiscale (241/2005) prevede că evidențierea în actele contabile sau alte documente a cheltuielilor nereale constituie evaziune fiscală.

Practic, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj a taxat firma turcească cu contribuțiile aferente angajaților turci la șantierul Bechtel pentru perioada 2010 – iunie 2012.

Însă, compania turcească s-a prevalat de un acord semnat de statul turc cu cel român în 1999. Potrivit prevederilor Acordului încheiat între România și Republica Turcia în domeniul securității sociale, plata contribuțiilor sociale de sănătate s-a datorat doar în Turcia, pe perioada detașării lucrătorilor turci în România.

Reprezentanții firmei Enka au dat în judecată CAS Cluj, însă pe parcursul procesului cei de la Casa de asigurări s-au rezumat să nege efectele acestui acord, fără însă a motiva în concret acest refuz.

Potrivit art. 8 din Legea 551/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Turcia în domeniul securității sociale „ persoana angajată pe teritoriul unei părți contractante, detașată de angajatorul său pentru a desfășura o anumită activitate pe teritoriul celeilalte părți contractante, va continua să fie supusă legislației primei părți contractante pentru o perioadă care să nu depășească 24 de luni, cu condiția ca aceasta să își mențină statutul de angajat la același angajator. Această perioadă poate f i prelungită până la 60 de luni, inclusiv perioada menționată mai sus, cu aprobarea prealabilă a autorităților competente ale ambelor părți contractante”.

Pentru aceste motive, CAS Cluj a pierdut procesul.

Procurorii: nu există evaziune fiscală în contractele Bechtel – Enka

La începutul acestui an, pentru același motiv, cei de la Finanțele clujene au făcut o plângere penală împotriva companiei turcești Enka, dar procurorii nu au trimis dosarul în judecată, instanța respingând ca nefondată plângerea penală.

În urmă cu două luni, cei de la ANAF Cluj au formulat o plângere similară împotriva companiei Bechtel, care beneficiase de forța de muncă adusă de compania turcă. Nici această plângere nu a avut succes.

Potrivit procurorilor clujeni, ”în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că toate cheltuielile cu personalul, vizate de sesizările organelor fiscale, au fost efectuate în conformitate cu înțelegerile ce au intervenit între companiile implicate. Având în vedere că probele administrate nu dovedesc caracterul nereal al cheltuielilor la care fac referire organele fiscale, putând fi pus în discuție doar tratamentul fiscal al acestora, rezultă că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunilor de evaziune fiscală. De asemenea, din materialul de urmărire penală nu rezultă indicii că reprezentanții Bechtel – sucursala Cluj România ar fi stabilit cu rea credință impozite, taxe sau contribuții, încercând să obțină fără drept sume de bani cu titlu de rambursări sau compensări, astfel că infracțiunea de tentativă la rambursări nelegale de TVA nu există”, arată un răspuns al Parchetului de pe lângă curtea de Apel Cluj.

Astfel, procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile reclamate de Direcția de Finanțe Cluj. De asemenea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a menținut dispoziția de clasare a cauzei.

Pe de altă parte, turcii angajați de Enka au încasat cu titlul de salarii, stimulente și bonusuri peste 18 milioane de euro, în pofida faptului că majoritatea dintre ei nu aveau detașări în România.

Spre exemplu, Ali Atalay, business manager Enka, a primit 330.635 de euro.

Istoria Bechtel pe Autostrada Transilvania

La 19 decembrie 2003, Guvernul României, condus de Adrian Năstase, a aprobat mandatarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) la semnarea contractului de proiectare şi construire a autostrăzii cu investitorul selecţionat – compania Bechtel.

FMI a solicitat Guvernului într-un memorandum, încheiat pe 7 iulie 2004, un audit independent asupra preţurilor negociate pentru construirea autostrăzii, pentru a evalua în ce măsură acest proiect, finanţat integral prin fonduri bugetare, poate fi susţinut fiscal.

Preţul de 5,4 milioane de euro pe kilometru de autostradă a fost considerat prea mare, dar avocaţii angajaţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru negocierile cu Bechtel declarau că este un preţ bun pentru că Bechtel ceruse iniţial 6 milioane de euro pe kilometru. Până în martie 2005 s-a realizat o analiză a clauzelor contractuale, care au fost renegociate de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), lucru care a determinat întreruperea lucrărilor la jumătatea anului 2005.

La 15 septembrie 2005, Bechtel a concediat 530 din cei 685 de angajaţi. MTCT finalizează o rundă de negocieri cu Bechtel la 22 decembrie 2005, în cadrul cărora statul român este de acord să plătească la începutul fiecărui an 30% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate. Pentru 2006, Bechtel urma să primească un avans de cel mult 30 de milioane de euro.

După o întrevedere cu premierul Tăriceanu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Wolfgang Roth, a declarat că BEI îşi menţine decizia de a nu finanţa proiectul autostrăzii Braşov-Borş.

În februarie 2006 se semnează un acord de modificare a contractului de construire a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş, conform căruia termenul de finalizare a lucrării se prelungeşte cu un an: până în decembrie 2013.

Bechtel reia lucrările la 19 iunie 2006, după ce, în luna mai, MTCT a plătit avansul de 30 de milioane de euro, convenit în urma negocierilor.

Noul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu a declarat că autostrada va fi terminată la termen, în 2012, adăugând că MTCT alocase 78 milioane euro pe 2006 pentru Autostrada Transilvania.

La 13 noiembrie 2010, Bechtel a reuşit să finalizeze, după şapte ani, ultimii 10 kilometri ai tronsonului Câmpia Turzii – Gilău, între Turda şi Câmpia Turzii. Singura secţiune deschisă traficului auto a fost finanţată integral cu sume de la bugetul de stat şi a costat 236 de milioane de euro.

”Pișcăturile” ITM Cluj

Înainte de izbucnirea ”clinciurilor” dintre instituțiile fiscale clujene și contractorii Bechtel, ITM Cluj a amendat companiile Enka și Bechtel cu 100.000 de lei.

În urma unui control, s-a descoperit faptul că 121 de muncitori turci de la Enka nu aveau permise de muncă necesare (de tip B, pentru muncitorii detașați în România). În aceeași situație se aflau trei angajați ai Bechtel. „Dacă Bechtel a intrat în legalitate, la Enka lucrurile stau altfel. Săptămâna trecută (este vorba de anul 2017, n.red.) am fost într-un nou control și am descoperit că, dintre cei 121 de muncitori găsiți fără permise în martie, 11 aveau acum permise, nouă au plecat, iar restul, adică 101 muncitori, lucrează, în continuare, fără permise. Mai mult, Enka a adus încă 34 de muncitori, calificați, tot în aceeași situație, declara directorul ITM Cluj de la data respectivă, Daniel Păcurariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.