Liderul delegaţiei europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat vineri că România pierde zilnic 6,5 milioane de euro din cauza gradului redus al absorbţiei fondurilor europene.

"România contribuie la bugetul Uniunii Europene cu 3,1 milioane euro pe zi, în timp ce absoarbe din fonduri europene doar 1,5 milioane euro pe zi. Asta înseamnă că dăm mai mult la UE, în condiţiile în care suntem cea mai săracă ţară a UE. Ca să atragem toţi banii de care beneficiază România, rata de absorbţie ar trebui să fie de 8 milioane de euro pe zi. Dacă scădem cele doar 1,5 milioane de euro pe zi pe care îi atragem, asta înseamnă o pierdere zilnică de 6,5 milioane de euro", a afirmat Cătălin Ivan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Europarlamentarul PSD a amintit de faptul că preşedintele Traian Băsescu a fost joi la Palatul Victoria pentru a discuta cu miniştrii despre absorbţia fondurilor europene, însă, deşi nici un minister nu a reuşit să atragă peste 20% din fonduri, "fiecare ministru a fost evaluat, dar păsuit".

Ivan a adăugat că ideea unui ministru care să se ocupe de fondurile europene apare şi în cele 100 de propuneri economice ale social-democraţilor.
"Legat de ministerul pe care vrea să îl înfiinţeze Traian Băsescu, acesta apare şi în propunerile PSD, la cele 100 de soluţii economice. Ne dorim înfiinţarea unui astfel de minister, dar nu aşa, pe genunchi, ca un iepuraş scos din pălărie de Traian Băsescu, ci în urma unei analize foarte clare a banilor folosiţi până acum. Cerem demisia acestui Guvern, trebuie să scăpăm de aceşti miniştri care ne fac să pierdem 6,5 milioane de euro pe zi şi apoi putem discuta de un nou minister, pe alte reguli", a spus Ivan.

El a menţionat că în perioada 2001 – 2004, când existau fonduri de preaderare la UE, rata de absorbţie a fost de 80%.

Europarlamentarul PSD a prezentat o succintă evaluare a ministerelor din punctul de vedere al gradului de absorbţie a fondurilor europene, subliniind că unele date sunt publice, informaţii de la ministere, dar şi de la Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale.

Astfel, potrivit informaţiilor prezentat de Cătălin Ivan, în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Regional gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, plăţile efectuate din fondurile UE sunt de 21,5%, adică 3,5 miliarde lei, dintr-un total de circa 15 miliarde lei alocaţi.
"Este singurul care a depăşit 20%, dar este şi singurul minister care are 800 de milioane bani blocaţi de CE", a susţinut Cătălin Ivan.

În ceea ce priveşte POS mediu, europarlamentarul a precizat că au fost efectuate plăţi în proporţie de 9,86%, adică 1,9 miliarde lei, din 21 miliarde, iar în cazul POS transport – 2,61%, adică 490 milioane lei, din 9,6 miliarde lei alocaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.