Potrivit unui comunicat de presă al COPAC remis luni AGERPRES, catalogul reprezintă o bază de date în care sunt prezente organizaţiile de pacienţi care doresc să se înscrie pentru a fi găsite mai uşor de către cei interesaţi, accesul fiind gratuit. În acest Catalog se pot înscrie organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul lor de activitate programe şi servicii dedicate pacienţilor. În luna septembrie, catalogul va lua şi o formă tipărită cuprinzând informaţiile cuprinse în baza de date până la acel moment, urmând ca acest lucru sa fie realizat anual.

„Este foarte important ca asociaţiile de pacienţi să fie cât mai uşor de găsit de către cei care au nevoie de ele. Catalogul se doreşte a fi un instrument de utilizat atât de către pacienţii care doresc să caute informaţii despre asociaţiile de pacienţi pe anumite patologii şi din anumite zone, cât şi de către alte instituţii, furnizori de servicii medico-sociale, companii private, medici, etc. care au nevoie de informaţii despre organizaţiile de pacienţi. De aceea, invităm toate organizaţiile să se înregistreze în Catalog” a declarat prin intermediul comunicatului de presă vicepreşedinte COPAC Iulian Petre.

Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.