În urmă cu un an, a fost adoptată legea care prevede că fiecare școală doctorală trebuie să trimită la Biblioteca Națională câte un exemplar fizic și electronic al fiecărei teze de doctorat susținute. La nivel național, sunt peste 20 de universități de stat și private care nu și-au îndeplinit această obligație, printre care se regăsește și Academia SRI unde șefi de instituții și parlamentari trec prin școală, mulți înşfăcând şi un titlu de doctor în proces. Dintre cele 22 de universități care nu au trimis nicio teză de doctorat la Biblioteca Națională din ianuarie 2019 și până astăzi, se regăsesc și două universități din Cluj.

Într-un răspuns al Bibliotecii Naționale Române se arată că 22 de universități publice și private nu și-au îndeplinit obligația de a trimite la Biblioteca Națională câte un exemplar pe hârtie și unul electronic al fiecărei teze de doctorat susținute în cadrul instituției. Prin urmare, aceste instituții de învățământ fac imposibilă aplicarea Legii 19/2019 care prevede cele menționate mai sus.

Lista este deschisă de Academia Națională e Informaţii ‘Mihai Viteazul’ din Bucureşti. „Lista continuă cu alte universități de stat sau private, dintre care unele sunt cunoscute sub denumirea de ‘fabrici de diplome’, care nu îndeplinesc în continuare această obligație legală”, spune senatorul Vlad Alexandrescu care a făcut solicitarea.

Pe ”lista neagră” se regăsesc și două universități din Cluj-Napoca, respectiv Institutul Teologic Protestant și Universitatea de Artă și Design.

Cele 22 de universități care nu au trimis nicio teză de doctorat la Biblioteca Națională, din ianuarie 2019 și până astăzi:

  • Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” București
  • Institutul Teologic Protestant Cluj-Napoca
  • Universitatea Titu Maiorescu București
  • Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
  • Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu
  • Universitatea Dunărea de Jos Galați
  • Universitatea Eftimie Murgu din Reșița
  • Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureș
  • Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București
  • Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
  • Universitatea de Arte George Enescu din Iași
  • Universitatea de Arte Târgu Mureș
  • Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României Timișoara
  • Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad
  • Universitatea din Petroșani
  • Universitatea din Pitești
  • Universitatea Națională de Arte București
  • Universitatea Politehnica Timișoara
  • Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași
  • Universitatea Tehnică de Construcții București

Câte teze de doctorat au fost trimise la Biblioletca Națională din Cluj -Napoca

Biblioteca Națională a României arată că în perioada ianuarie 2019 – iulie 2020 a primit din partea a 35 de Instituții Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) un număr de 2.516 de titluri în format lectric, dintre care numai un număr de 1.891 de titluri au fost însoțite de un exemplar digital pe suport electronic.

Cele mai multe teze de doctorat din Cluj-Napoca au fost trimise de către Universitatea Babeș-Bolyai care a trimis 354 de teze în format letric, dintre care doar 243 în format electronic. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” a trimis 104 în format letric, dintre care 68 în format electronic. Lista continuă cu Universitatea Tehnică care a trimis 104 de teze de doctorat în format letric și niciuna în format electronic. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterniră a trimis 37 în format letric și 37 în format electronic. Cele mai puține teze au fost trimise de către Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca , respectiv 17 teze în format letric, dintre care 10 în format electronic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.