Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, pe 16 septembrie, că Legea referitoare la identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay este neconstituţională, după ce a admis sesizarea înaintată de Avocatul Poporului. Cu doar o zi înainte ca legea să fie discutată în plenul Curții Constituționale, DIICOT a trimis un punct de vedere, favorabil legii, în care arăta că obţinerea datelor utilizatorilor de cartele SIM prepay reprezintă un instrument extrem de util în activitatea instituției.

 

Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională, în ansamblul ei”, se arată într-un comunicat al CCR.

”Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, obiecţie formulată de Avocatul Poporului.

Potrivit judecătorilor, Curtea a constatat că „dispoziţiile legii criticate nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date”.

”Curtea a reţinut incidenţa în prezenta cauză a considerentelor Deciziei nr.440 din 8 iulie 2014, întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr.82/2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor. Dispoziţiile legale criticate nu numai că relativizează garanţiile de siguranţă a reţinerii şi păstrării datelor, neimpunând standarde corespunzătoare de asigurare a nivelului de securitate şi confidenţialitate care să poată fi controlate efectiv, aşa cum a reţinut Curtea în argumentarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, ci, prin lipsa oricărei reglementări cu privire la modalitatea de accesare şi utilizare a datelor cu caracter personal, legea este viciată în mod iremediabil”, se mai precizează în comunicat.

 

Lungul drum al legii către CCR

Camera Deputaților a adoptat, pe data de 2 iulie a acestui an, inițiativa legislativă care obligă deținătorii de cartele telefonice preplătite să-și prezinte datele personale de identificare pe data de 2 iulie, cu 195 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” și 75 de abțineri.

Legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare. În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.

La începutul lunii iulie, nouă organizații neguvernamentale au atenționat că legea privind înregistrarea utilizatorilor de cartele prepay și rețele Wi-Fi ar afecta grav dreptul la viață privată, consfințit de Constituție, și au cerut public președintelui Traian Băsescu și Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la posibile aspecte de neconstituționalitate ale acestei legi.

Avocatul Poporului a atacat legea cartelelor pre-pay la Curtea Constituțională. Motivația lui s-a bazat, în principiu, pe ocrotirea vieții intime și pe faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabilire a duratei stocării datelor cu caracter personal.

”În conformitate cu dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituția României și ale art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției, republicată cu modificările și completările ulterioare, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituționalitate având ca obiect Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. În opinia Avocatului Poporului, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. (2) si art. 147 alin. (4) din Constituția României”, se arată într-un comunicat transmis de Avocatul Poporului presei.

 

DIICOT și Sebastian Ghiță apără o lege polițienească

Pe 15 septembrie, cu  zi înainte ca dezbaterea de la Curtea Constituțională să aibă loc, Procurorul șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a înaintat la Curtea Constituțională a României punctul de vedere al DIICOT referitor la sesizarea formulată de Avocatul Poporului cu privire la Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay. În sesizarea de neconstituționalitate Avocatul Poporului arăta faptul că prin adoptarea acestei legi se încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. 2 și art. 147 alin. 4 din Constituția României. DIICOT consideră neîntemeiate criticile formulate de Avocatul Poporului, subliniind că legea satisface toate criteriile de constituţionalitate pentru a putea fi pusă în vigoare având caracterul unei legi previzibile şi accesibile.

”Obţinerea datelor personale ale utilizatorilor de cartele prepay constituie un pas important în lupta pentru combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, minima ingerinţă în viaţa privată realizată prin  obţinerea datelor utilizatorilor de cartele SIM prepay fiind proporţională cu scopul urmărit şi necesară într-o societate democratică. Realităţile practice confirmă faptul că una dintre modalităţile în care infractorii înţeleg să comunice, astfel încât identitatea acestora să fie protejată şi să nu fie descoperită, este cea constând în folosirea cartelelor prepay care în prezent asigură protecţia anonimatului. Astfel, pentru DIICOT obţinerea datelor utilizatorilor de cartele SIM prepay reprezintă un instrument extrem de util în activitatea de prevenire, investigare şi combatere a criminalităţii organizate şi terorismului”, arată Alina Bica,  Procurorul Șef al DIICOT.

De asemenea, Sebastian Ghiţă, deputat din partea PSD și inițiator al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice,  susţine că decizia Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională legea privind identificarea utilizatorilor de cartele prepay reprezintă „o greşeală uriaşă”, ce pune în pericol siguranţa cetăţenilor României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.