Parlamentarii clujeni intră în al treilea an de mandat, fiind aleși la finalul lui 2012, și mulți dintre ei nu sunt la prima ”cursă” în legislativul român. Gazeta de Cluj a analizat în ce se traduce experiența acumulată până acum și care sunt statisticile activității acestora în Parlament, unde anul trecut s-a muncit doar în jur de 65 de zile.

 

Senatorii clujeni au fost activi într-o paletă largă de comisii, de la cea pentru cultură și media, până la cea pentru revizuirea Constituției. Aceștia s-au remarcat prin diferite inițiative legislative, dar și luări de cuvânt în numele clujenilor, cu proiecte care îi vizează din punct de vedere social sau politic. Alin Păunel-Tișe este membru în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări și în Comisia de validare, precum și în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale și cea pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. Senatorul a ”pontat”  34 de iniţiative legislative, tot atâtea declaraţii politice și 85 de luări de cuvânt în plen.

Printre inițiativele sale legislative cele mai recente se numără unul referitor la mass-media, dar și la organizarea administrativ-teritorială, exercitarea profesiei de avocat sau reforma în domeniul sănătății. Marius-Petre Nicoară s-a alăturat în toamna acestui an comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, din care a făcut parte și la începutul mandatului și are la activ 42 de iniţiative legislative, 22 de declaraţii politice și 29 de luări de cuvânt în plen, fiind o personalitate mai rezervată decât tânărul său coleg din noul PNL.

 

Hărnicia din Senat

Alexandru Cordoș, membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială pare să fie cel mai activ dintre senatori. Acesta a înregistrat la Senat 57 de iniţiative legislative și 125 de luări de cuvânt în plen. Inițiativele legislative sunt din varii domenii: pentru stimularea ocupării forţei de muncă, finanţarea proiectelor din domeniul sănătăţii şi a infrastructurii, măsuri de protecţie socială, legislaţia salarizării şi a sistemului public de pensii, modificarea Codului Muncii şi a Legii dialogului social, a Codului Silvic, constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, educaţia naţională, precum şi sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi.

Fostul consilier local Laszlo Attila, de profesie medic, este membru în Comisia pentru sănătate publică, dar s-a alăturat și Comisiei pentru cultură și media, fiind cunoscut și pentru experiența în acest domeniu, la conducerea Paprika Radio. Proaspătul senator este de departe cel mai ”timid” dintre colegii săi. Acesta a avut în acest mandat 15 iniţiative legislative și doar șapte luări de cuvânt în plen. Laszlo Attila s-a alăturat colegilor săi care au semnat proiectul de lege pentru reforma în domeniul sănătății, dar și social-democratului Cordoș, în propunerea legislativă privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Deputații nu pot să bată hărnicia aleșilor clujeni din Senat. Aici, Oros conduce la propuneri legislative, iar Gurzău la luări de cuvânt.

Nechita-Adrian Oros este și el pentru prima dată în Parlamentul României, unde s-a alăturat comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Acesta a inițiat 53 de propuneri legislative, a avut 22 de luări de cuvânt și 20 de declarații politice. Printre ultimele inițiative legislative semnate de Oros se numără propunerea legislativă pentru completarea privind venitul minim garantat și cea privind înfiinţarea, organizarea şi furnizarea de servicii mass-media audiovizuale, la fel ca Alin Tișe, colegul său din noul PNL.

Steluța-Gustica Cătăniciu, care a avut probleme de incompatibilitate anul acesta, a părăsit în toamna lui 2014 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Aceasta a înregistrat în Camera Deputaților 25 de propuneri legislative și doar 16 luări de cuvânt. Este chiar surprinzător că a fost atât de reținută, având în vedere că în Consiliul Local Cluj era una din personalitățile cele mai vocale din opoziție. Două inițiative legislative interesante cărora li s-a alăturat avocatul clujean sunt cele referitoare la tichetul de servicii destinat prestaţiilor casnice la domiciliu şi prestaţiilor cu caracter ocazional sau sezonier și un altul privind siguranţa în unităţile de învăţământ.

 

Deputăție, viață ușoară

Fostul ministru delegat pentru Dialog Social Aurelia Cristea, membră în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, a reușit, în pofida programului solicitant ca membru al Executivului, să ”ponteze” în acest mandat 20 de inițiative legislative și 34 de luări de cuvânt. Aurelia Cristea reprezintă în legislativ clujenii din colegiul 3, care acoperă centru orașului, și ca ales al acestora s-a alăturat în prima jumătate a anului trecut inițiativelor pentru modificarea art.5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni și cea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei civile şi al situaţiilor de urgenţă.

Adrian Gurzău, deja un veteran al legislativului național, este membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii și le întrece pe colegele sale în numărul mic de propuneri legislative inițiate, de numai 15. De asemenea, acesta a avut 86 de luări de cuvânt și 84 de declaraţii politice. Aproape toate acestea apar pe lista de pe site-ul Camerei Deputaților ca fiind respinse definitiv. Singura care a trecut la Senat, și cea mai recentă, este o propunere legislativă privind adoptarea unor măsuri pentru protejarea construcţiilor reprezentative pentru România.

Nou-venit la Cluj în 2012, Radu Zlati a devenit în Parlament membru în comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Acesta a avut 37 de propuneri legislative, 45 de luări de cuvânt și 24 de declaraţii politice. Spre deosebire de Gurzău, Zlati a susținut proiecte legislative care par să fi avut succes în Parlament în 2014. Aproape toate au trecut la Senat anul acesta și printre cele mai interesant se numără propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea formelor istorice asociative de proprietate sau propunerea legislativă privind votul prin corespondenţă, exercitat de cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara graniţelor ţării.

Șeful PSD Dej Cornel Itu este secretar în comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Acesta a avut 42 de propuneri legislative, 49 de luări de cuvânt și 41 de declaraţii politice. Acesta susține  programul „Masa la Scoală” pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial, dar și  instituirea celei de-a treia zi de Paşte drept sărbătoare legală în care nu se lucrează.

 

Inițiative legislative în doi ani de mandat

Conservatorul Ioan Moldovan, care anul trecut s-a alăturat comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a semnat 42 de inițiative legislative, a avut 38 de luări de cuvânt și 29 de declaraţii politice. Acesta susține două proiecte referitoare la educație care sunt chiar în această perioadă pe ordinea de zi a legislativului: propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind practica elevilor şi studenţilor și cea privind instituirea unor facilităţi pentru studenţii şi masteranzii de administraţie publică, ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene sub forma unor stagii de practică retribuite.

Alesul local de Turda Mircea Irimie lucrează în Comisia pentru sănătate şi familie și a avut exact 50 de inițiative legislative și 46 de luări de cuvânt. La finele anului 2014 a trecut la Senat una din propunerile semnate de acesta, privind amenajările rutiere destinate autovehiculelor cu regim prioritar precum şi dotarea cu sisteme de semaforizare inteligentă.

A treia aleasă a clujenilor, de data aceasta a celor din zona de munte, Elena Uioreanu lucrează în comisia pentru sănătate şi familie, dar și cea pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Fosta soție a fostului președinte al Consiliului Județean are 44 de propuneri legislative inițiate și 24 de luări de cuvânt. Deputata a lucrat la propunerea legislativă privind instituirea Centrelor Comunitare Româneşti în străinătate, cea pentru abrogarea Legii nr.37 din 7 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sau cea pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.

Un alt deputat cu probleme de incompatibilitate este MÁTÉ András-Levente. Acesta, cu experiență în domeniul juridic, lucrează la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, la Subcomisia pentru monitorizarea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Alesul a avut 29 de inițiative legislative și 70 de luări de cuvânt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.